revărsare sf [At: BIBLIA (1688), 379²/4 / V: (înv) răv~ / E: revărsa] 1 Ieșire peste margini a unei ape Si: inundare, inundație, înec, potop, (pop) potopenie, (înv) revărsătură (1), udătură. 2 (Îvr) Vărsare a unei ape în alta. 3 (Mai ales d. lumină sau căldură) Difuzare (1). 4 Exteriorizare (puternică) a unor sentimente. 5 (Fig) Răspândire (în număr mare) Si: năvălire.

REVĂRSARE, revărsări, s. f. Acțiunea de a (se) revărsa. 1. Ieșire peste maluri a unei ape; inundație. Jijia și Prutul au avut revărsări în primăvara asta, și unde a stat apa, acuma-i iarba ca peria. SADOVEANU, F. J. 489. ♦ (Învechit, rar) Vărsare (a unei ape în alta). Revărsarea Motrului în Jiu. I. IONESCU, M. 42. 2. Fig. Răspîndire (în număr mare); năvălire. (Cu pronunțare regională) Răvărsarea popoarălor nouă a prefăcut pămîntul. RUSSO, S. 92. 3. Difuzare, împrăștiere, radiație în toate direcțiile (mai ales a luminii sau a căldurii). Într-o revărsare de lumină nesfîrșită soarele sui în cerul albastru. SADOVEANU, O. VI 336. Sub revărsarea slabă a unei lămpi de bucătărie spînzurată într-un cui în marginea ferestrei, trei țigani... își înstrunau vioara, țambalul și contrabasul. ARDELEANU, D. 158.

răvărsare sf vz revărsare

revărsare s. f., g.-d. art. revărsării; pl. revărsări

revărsare s. f., g.-d. art. revărsării; pl. revărsări

revărsare s. f. vărsare

REVĂRSARE s. 1. v. inundație. 2. v. difuzare.

REVĂRSARE s. 1. inundare, inundație, înec, potop, (pop.) potopenie, (înv.) revărsătură, undătură. (S-a produs o mare ~.) 2. difuzare, împrăștiere, răspîndire. (~ luminii în toate ungherele.)