recipisă sf [At: RÂND. JUD. 367/6 / V: (îrg) rățipiș (Pl: rățipisuri) sn, ~is (Pl: ~suri) sn, reți~, (înv) ~cep~, ~suri snp, respiscă, rețepise, (reg) răcipist sn, răcipistie, rățăp~, râsâpisie, râsâpiș sn, ~sie, ~stă, rețepis sn, rețepiș, rețipișă, ric~, ricipisie, risipiție, rițipis (Pl: rițipise, rițipisuri) sn, rițip~, rițipiș (Pl: rițipișuri) sn / Pl: ~se / E: ger Rezepisse, fr récépisse cf rs расписка] 1 Dovadă sau adeverință oficială (detașată dintr-un carnet special) prin care se confirmă primirea unor acte, telegrame, colete, bani etc. destinate spre a fi expediate). 2 (Reg) Rețetă (1).

RECIPISĂ, recipise, s. f. Dovadă sau adeverință oficială (detașată de obicei dintr-un carnet special), prin care se confirmă primirea pentru expediere a unei sume de bani, a unor acte, telegrame, colete etc. Puse întăi numere de ordine pe cotoarele unei pagini întregi din condica de recipise. C. PETRESCU, Î. II 148. Acel efect l-am dus și l-am înmînat pe vapor lui N. Golescu, pentru care mi-a dat o recipisă. GHICA, A. 202.

RECIPISĂ s.f. Adeverință, dovadă oficială, autentică care confirmă primirea unor acte, a unor telegrame etc. [< fr. récépissé, cf. lat. recepisse – a fi primit].

RECIPISĂ s. f. înscris oficial, autentic, care confirmă primirea unor acte, telegrame etc. (după fr. récépissé, germ. Rezepisse)

RECIPISĂ ~e f. Dovada care atestă recepționarea sau restituirea a ceva (bani, bunuri materiale etc.); chitanță. [G.-D. recipisei] /<fr. récépissé, germ. Rezepisse

*recipísă, V. recepisă.

răcipist sn vz recipisă

răcipistie sf vz recipisă

rățăpisă sf vz recipisă

rățăpiș sn vz recipisă

rățipiș sn vz recipisă

râsâpire sf vz recipisă

râsâpiș sn vz recipisă

recepisă sf vz recipisă

recipisie sf vz recipisă

recipistă sf vz recipisă

recipisuri snp vz recipisă corectat(ă)

respiscă sf vz recipisă

rețepis sn vz recipisă

rețepise sf vz recipisă

rețepiș sn vz recipisă

rețipis sn vz recipisă

rețipisă sf vz recipisă

rețipișă sf vz recipisă

ricipisă sf vz recipisă

risipiție sf vz recipisă

rițipisă sf vz recipisă

rițipiș sn vz recipisă corectat(ă)

recepisă f. adeverință de primire a unei scrisori, telegrame, etc.

*recepísă f., pl. e (fr. récépissé, d. lat. recepisse, perfectu infinitivuluĭ d. recipere, a primi. V. încep, recepțiune). Adeverință, chitanță (la scrisorĭ, telegrame, pachete poștale). – Pop. reci-.

recipisă s. f., g.-d. art. recipisei; pl. recipise

recipisă s. f., g.-d. art. recipisei; pl. recipise

recipisă s. f., g.-d. art. recipisei; pl. recipise

recipisă

recipisă, -se.

RECIPISĂ s. v. chitanță.

RECIPISĂ s. chitanță, (înv. și reg.) zdelcă, (Înv.) răvaș, siguranță, sinet, tahvil, teșcherea, (rusism înv.) rospiscă. (A dat banii și a primit o ~.)