11 definiții pentru rabin


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. rabbi.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RABÍN s. (BIS.) (înv.) haham, sacerdot.

RÁBIN s.m. Șef religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [< pol. rabin, germ. Rabbiner < ebr. rabbi].

RÁBIN s. m. șef religios al unei comunități mozaice. (< pol., fr. rabbin)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rabín (rabíni), s. m. – Haham. Ebr. rabbenu, prin filiera pol. rabin.Der. rabinat, s. n.; rabinic, adj.; rabinism, s. n., din fr.

RABÍN, rabíni, s. m. ~ (< ebr. rabbēnu)

RÁBIN ~i m. Șef religios al comunităților de evrei. /<pol. rabin, germ. Rabbiner

rábin m. (pol. rabin, fr. rabbin, it. rabbino, lat. rabbi, vgr. rabînos, d. ebr. [din aramaicu] rabbi, voc. d. rabb saŭ titlu onorific care precedează un nume proprŭ fără articul). Teolog ebraic: rabiniĭ care aŭ compus talmudu. Preut jidănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RABIN, Yitzak (1922-1995), om politic israelian. Lider al Partidului Laburist. Comandant al armatei israeliene în Războiul de 6 zile (1967). Ambasador al statului Israel în S.U.A. (1968-1973). Prim-min. (1974-1977; 1992-1995); ministru al Apărării (1984-1990). Rol important în procesul de pace din Orientul Apropiat și detensionarea relațiilor cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (acordurile din 1993, Washington și 1994, Cairo). Asasinat de un fanatic israelian. Premiul Nobel pentru pace (1994), împreună cu S. Peres și Y. Arafat.

RÁBIN (< pol., germ.; de la cuv. ebr. rabbi „învățătorul, stăpânul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalități recunoscute ca o autoritate în domeniul religiei. Inițial o formulă de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit experților în materie de legislație; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoană calificată să ia decizii în materie de legi. Ei aveau, mai târziu, în sarcină, să hotărască conform legii rabinice, nu numai în probleme religioase, ci și în cele civile. Ulterior, cu excepția comunităților ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitățile pastorale, sociale, pedagogice și ecumenice ale r.

Intrare: rabin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rabin
  • rabinul
  • rabinu‑
plural
  • rabini
  • rabinii
genitiv-dativ singular
  • rabin
  • rabinului
plural
  • rabini
  • rabinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)