26 de definiții pentru rațiune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis.

rațiune1 sf [At: HELIADE, O. I, 119 / V: (înv) rație, ~ione / Pl: ~ni / E: lat rado, -onis] 1 Facultate a omului de a gândi, de a cunoaște, de a înțelege esența lucrurilor și a proceselor din natură și din societate, de a descoperi cauzele și legile acestora Si: (frî) rezon (1). 2 (Pex) Judecată. 3 (Pex) Minte. 4 Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 5 Cauză (8). 6 Justificare. 7 (Îs) ~ de stat Principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. 8 (Îs) ~ de a fi (sau de a exista, de existență) (a unei persoane, a unui lucru, a unui fenomen etc.) Ceea ce justifică și motivează existența (unei persoane, a unui lucru, unui fenomen etc.). 9 Scop.

RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis.

RAȚIÚNE2, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gîndi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, cauză, justificare. Supărarea lor nu are nici o rațiune.Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat poate lua o măsură de interes general, trecînd peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație2 (2). – Variantă: (1, învechit) ráție (GHICA, A. 90) s. f.

RAȚIÚNE s.f. 1. Facultate a omului de a cunoaște, de a înțelege și de a judeca; judecată, gândire; inteligență. 2. Temei, justificare, motiv. ◊ Rațiunea de a fi (a unui lucru). 3. V. rație. [Pron. -ți-u-. / < lat. ratio, cf. fr. ration, it. ragione].

RAȚIÚNE s. f. 1. facultate a omului de a cunoaște, operând cu noțiuni, judecăți, raționamente, de a pătrunde dincolo de aparențele lucrurilor și fenomenelor; judecată, gândire; inteligență. 2. motiv, cauză, justificare, temei. ♦ ~ de stat = teorie politică și diplomatică potrivit căreia interesele generale primează asupra oricăror considerente de drept sau morală. ♦ ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică existența (unui lucru). ♦ scop, țel. (< lat. ratio)

RAȚIÚNE ~i f. 1) Facultate umană a omului de a gândi și de a înțelege sensul și relațiile dintre fenomene; judecată; minte; intelect. 2) Explicație a unei acțiuni sau stări. [Sil. -ți-o-] /<lat. ratio, ~onis

rațiune f. 1. facultatea de a cunoaște și judeca: rațiunea deosebește pe om de animal; 2. dreaptă judecată, bun simț: copil fără rațiune; 3. probă sprijinită de un argument: rațiuni bune, rațiuni rele; 4. motiv, interes: rațiune de Stat.

*rațiúne f. (lat. rátio, -ónis, d. reri, ratus sum, a crede, a socoti; fr. raison. V. rată, ratific, rezon). Judecată, facultatea de a distinge adevăru: a perde rațiunea, omu e un animal dotat cu rațiune, rațiunea se opune instinctuluĭ. Bun simț, judecată dreaptă: un avar fără rațiune, un om cu rațiune. Argument, cauză, motiv, drept, dreptate: dacă n’aĭ reușit, nu e o rațiune să nu maĭ încercĭ. Cauză, motiv, socoteală, considerațiune, interes: a fost expulsat din rațiunĭ de stat (V. rezon). Cantitate saŭ porțiune socotită (măsurată), vorbind de mîncare și băutură (fr. ration): rațiunea zilnică a unuĭ soldat, a unuĭ cal. (Uniĭ zic ráție, ca și náție, d. rus. ráciĭa, náciĭa). Com. Rațiune socială, numele asociaților așezațĭ în ordinea determinată de societate p. iscălirea actelor, polițelor ș. a. Mat. Rațiune directă, raport între doŭă cantitățĭ care se măresc orĭ se micșorează în aceĭașĭ proporțiune. Rațiune inversă, raport între doŭă cantitățĭ dintre care una se micșorează, pe cînd cea-laltă se mărește în aceĭașĭ proporțiune (V. progresiune).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rațiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiunii; (motive) pl. rațiuni

rațiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiunii; (motive) pl. rațiuni

rațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni

rație (desp. -ți-e) s. f., art. rația (desp. -ți-a), g.-d. art. rației; pl. rații, art. rațiile (desp. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RAȚIÚNE s. 1. v. minte. 2. v. inteligență. 3. v. judecată. 4. gândire, intelect, înțelegere, judecată, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecată, minte, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 6. judecată, minte, raționament, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Are o ~ sănătoasă.) 7. chibzuială. 8. v. justificare. 9. v. rost. 10. v. semnificație. 11. v. cauză.

RAȚIUNE s. 1. gînd, minte. (Cînd cu ~ n-ai gîndit.) 2. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are o ~ de nivel mediu.) 3. gîndire, intelect, judecată, minte, spirit. (Operă a ~.) 4. gîndire, intelect, înțelegere, judecată, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecată, minte, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 6. judecată, minte, raționament, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Are o ~ sănătoasă.) 7. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează în viață multă ~.) 8. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 9. justificare, logică, motivare, noimă, rost, sens, temei. (Nu văd ~ comportării lui.) 10. rost, socoteală. (Are și aceasta o ~.) 11. înțeles, rost, semnificație, sens, tîlc, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Mold. și Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 12. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică producerea unui fenomen.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rațiúne (rațiúni), s. f. – Judecată, gîndire. Lat. rationem (sec. XIX). Este dubletul lui rație, s. f. (porție), care se folosește doar în matematică cu sensul de „judecată” (media și extrema rație). – Der. (din fr., dar adaptate la baza lat.) raționa, vb.; rațional, adj.; raționalism, s. n.; raționament, s. n. Cf. și alt dublet, rezon, s. n., din fr. raison, der. rezonabil, adj., din fr. raisonnable.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RAȚIÚNE (lat.) s. f. 1. Capacitatea intelectuală de a cunoaște cognitiv adevărul fie în mod direct, fie prin intermediul unui proces de inferență; gândire (logică), judecată (1), minte. 2. Temei; motiv, justificare. ◊ r. de stat = motiv de ordin superior politic, în funcție de care o autoritate de stat poate lua unele măsuri în problemele majore ale politicii interne și externe. ◊ Expr. Rațiunea de a fi a unui lucru = sensul, finalitatea (existenței) unui lucru; ceea ce justifică existența lui. 3. (LOG.) R. suficientă = lege, principiu fundamental al gândirii formulat de G.W. Leibniz, în virtutea căruia orice fapt trebuie să aibă un temei pentru care este astfel, iar nu altfel.

COMPARAISON N’EST PAS RAISON (fr.) comparația nu este rațiune – Comparația nu poate fi invocată drept argument.

ET PROPTER VITAM, VIVENDI PERDERE CAUSAS (lat.) și pentru a trăi să pierzi rațiunea de a trăi – Iuvenal, „Satirae”, VIII, 83. Viața nu se cuvine să fie trăită în rușine și în dezonoare.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

MORS ULTIMA RATIO (lat.) moartea este ultima rațiune – În perspectiva existenței finite, absurditatea socotelilor mărunte apare în adevărata ei lumină.

Intrare: rațiune
  • silabație: ra-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rațiune
  • rațiunea
plural
  • rațiuni
  • rațiunile
genitiv-dativ singular
  • rațiuni
  • rațiunii
plural
  • rațiuni
  • rațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rațiune, rațiunisubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică). DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: gândire antonime: nebunie
    • 1.1. prin extensiune Inteligență, judecată, minte. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. DEX '98
  • 2. Cauză, justificare, motiv, temei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Supărarea lor nu are nicio rațiune. DLRLC
    • 2.1. Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • chat_bubble Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. matematică Rație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: rație
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.