15 definiții pentru răsunător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător.

RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător.

răsunător, ~oare [At: LB / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: răsuna + (ă)tor] 1-2 a, av (Care răsună) (1) puternic și prelung (înv) răsunetos. 3 a Care se aude de (sau până) departe. 4-5 a, av Zgomotos. 6 a (D. spații) În care se împrăștie sau se concentrează sunetele. 7 a (Fig) Care impresionează puternic. 8 a (Fig) Care este de mare efect. 9-10 av, a (În mod) afectat (3).

RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. 1. Care răsună puternic și prelung; care se aude de (sau pînă) departe. Pasul răsunător al sentinelei se opri. DUMITRIU, N. 139. Se strecură iar în odaia unde boierul Stroie își ridica glasul răsunător. SADOVEANU, O. VII 54. Cîte și mai cîte nu cînta Mihai lăutarul, din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, O. A. 92. ◊ (Adverbial) Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se pot produce zgomote, sunete. Cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300. Lasă ochii tăi să zboare Peste dealuri și cîmpii... Peste ape curgătoare Și dumbrăvi răsunătoare. ALECSANDRI, P. II 93. 2. Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic (prin noutate sau prin valoare); care este de mare efect. Din lupta lui [a lui Victor Hugo] contra lui Ludovic Bonaparte... au ieșit pamfletele lui răsunătoare. SADOVEANU, E. 227.

RĂSUNĂTÓR1 adv. Cu răsunet. / a răsuna + suf. ~ător

RĂSUNĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care răsună; rezonant. Cu glas ~. 2) (despre spații) Care mărește intensitatea și durata sunetului. 3) fig. Care are mare răsunet; care produce o impresie puternică; care are rezonanță. Succes ~. / a răsuna + suf. ~ător

răsunătór, -oáre adj. (d. răsun. V. rezonator). Care răsuna tare: o vioară răsunătoare.

*resonatór n., pl. oare (d. lat. resonare, a răsuna, ca și rom. răsunător; fr. résonnateur saŭ résona-). Muz. Instrument acustic făcut să vibreze în acord cu un sunet de o înălțime anumită și să-l întărească: resonatoru luĭ Helmholtz. – Ob. rez- (după fr.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răsunător adj. m., pl. răsunători; f. sg. și pl. răsunătoare

răsunător adj. m., pl. răsunători; f. sg. și pl. răsunătoare

răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂSUNĂTÓR adj. v. strălucit, strălucitor.

RĂSUNĂTÓR adj. 1. v. puternic. 2. v. sonor.

RĂSUNĂTOR adj. 1. intens, puternic, ridicat, tare. (Voce ~.) 2. intens, puternic, sonor. (Dangătul ~ al clopotului.)

răsunător adj. v. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.

Intrare: răsunător
răsunător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsunător
  • răsunătorul
  • răsunătoru‑
  • răsunătoare
  • răsunătoarea
plural
  • răsunători
  • răsunătorii
  • răsunătoare
  • răsunătoarele
genitiv-dativ singular
  • răsunător
  • răsunătorului
  • răsunătoare
  • răsunătoarei
plural
  • răsunători
  • răsunătorilor
  • răsunătoare
  • răsunătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răsunător, răsunătoareadjectiv

  • 1. adesea adverbial Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pasul răsunător al sentinelei se opri. DUMITRIU, N. 139. DLRLC
    • format_quote Se strecură iar în odaia unde boierul Stroie își ridica glasul răsunător. SADOVEANU, O. VII 54. DLRLC
    • format_quote Cîte și mai cîte nu cînta Mihai lăutarul, din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, O. A. 92. DLRLC
    • format_quote Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. DLRLC
    • 1.1. (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300. DLRLC
      • format_quote Lasă ochii tăi să zboare Peste dealuri și cîmpii... Peste ape curgătoare Și dumbrăvi răsunătoare. ALECSANDRI, P. II 93. DLRLC
    • 1.2. figurat Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Din lupta lui [a lui Victor Hugo] contra lui Ludovic Bonaparte... au ieșit pamfletele lui răsunătoare. SADOVEANU, E. 227. DLRLC
etimologie:
  • Răsuna + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.