5 definiții pentru răstire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răstire sf [At: POLIZU / V: (înv) res~ / Pl: ~ri / E: răsti1] 1 Vorbire cu voce aspră, pe un ton ridicat și amenințător Si: răsteală (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu asprime (2).

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.

A SE RĂSTÍ mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce te ~ așa la el?)

Intrare: răstire
răstire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răstire
  • răstirea
plural
  • răstiri
  • răstirile
genitiv-dativ singular
  • răstiri
  • răstirii
plural
  • răstiri
  • răstirilor
vocativ singular
plural