17 definiții pentru războinic (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZBOINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

războinic, ~ă a [At: CORESI, EV. 176 / Pl: ~ici / E: vsl развойникъ] 1 sm (Înv) Tâlhar. 2 sm (Înv) Ucigaș. 3 sm Luptător. 4 a Care se războiește mult. 5 a Căruia îi place lupta Si: bătăios (1), belicos (1), (îvr) rezbelator. 6 a Privitor la război1 Si: (rar) războiesc (1), (înv) războinicesc (1), rezbelic, rezbelnic. 7 a Specific războiului1 (1) Si: (rar) războiesc (2), (înv) războinicesc (2), rezbelic, rezbelnic. 8 a Care aparține războiului1 Si: (rar) războiesc (3), (înv) războinicesc (3), rezbelic, rezbelnic.

RĂZBOINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBOINIC1, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.

RĂZBOINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku

răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.

răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

războinic s. m., adj. m., pl. războinici; f. sg. războinică, pl. războinice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂZBOINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

RĂZBOINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

Intrare: războinic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
plural
  • războinici
  • războinicii
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
plural
  • războinici
  • războinicilor
vocativ singular
  • războinicule
  • războinice
plural
  • războinicilor
razboinic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

războinic, războinicisubstantiv masculin
războinică, războinicesubstantiv feminin

  • 1. Luptător, ostaș care ia parte la un război. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.