rât² sn [At: (a. 1724) IORGA, S. D. I, 97 / Pl: ~uri / E: mg rét, rit, srb rit] 1 (Pop) Șes cu iarbă (de-a lungul unei ape curgătoare) Si: livadă, fânaț, pășune, pajiște. 2 (Trs) Teren mic cu pădure în mijlocul unei lunci. 3 (Reg) Loc umed, mlăștinos Si: baltă (14), mlaștină, păpuriș, stufăriș. 4 Pământ nelucrat Si: țelină, moină¹.

RÎT², rîturi, s. n. (Regional) Loc șes (de-a lungul unei ape curgătoare) pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. V. pajiște. Să las lunca cea cu spini Și să nu mai văd pe luncă Lătrînd cînii cum s-aruncă Peste rît. COȘBUC, P. II 167. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz Că rămîne fript și ars Și rămîne ofilit Ca otava de pe rît, Cîndu-i bună de cosit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.

RÎT s. n. (Trans. SV) Șes cu iarbă. Ară pămîntul altuia și cosesc rîtul altuia. PP, 85^r_v. Etimologie: magh. rét, rit, scr. rit.

2) rît n., pl. urĭ (ung. rét, livadă. V. rădĭ). Trans. Maram. Livadă.

rât s. n., pl. râturi

rât s. n., pl. râturi

rât (botul porcului, luncă) s. n., pl. râturi

RÂT s. v. baltă, băltoacă, gură, livadă, luncă, mlaștină, mocirlă, ogor, păpuriș, păpuriște, pârloagă, pomet, smârc.

rît s. v. BALTĂ. BĂLTOACĂ. GURĂ. LIVADĂ. LUNCĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. OGOR. PĂPURIȘ. PĂPURIȘTE. PÎRLOAGĂ. POMET. SMÎRC.

rât, râturi, s.n. – (reg.) Câmp necosit; cosalău, fânaț. – Din magh. rét „fâneață, livadă” (Scriban, DEX).

rât, -uri, s.n. – Câmp necosit; cosalău, fânaț. – Din magh. rét „fâneață, livadă”.