prelucrare sf [At: ASACHI, S. L. II, 5 / Pl: ~rări / E: prelucra] 1 Modificare a formei, dimensiunilor, constituției, aspectului etc. unui material, a unei substanțe etc. 2 Modificare în scop determinat a unei opere științifice, artistice, a unui material științific, artistic etc. 3 (Ccr) Operă științifică, literară sau artistică realizată pe baza unui izvor cunoscut. 4 Expunere a conținutului unui document, al unei rezoluții, al unui articol etc. în fața unei adunări. 5 Lămurire a cuiva. 6 Arătare a greșelilor cuiva în scopul îndreptării acelei persoane.

PRELUCRARE, prelucrări, s. f. Acțiunea de a prelucra și rezultatul ei. 1. Operație de modificare a formei, dimensiunilor, constituției, stării sau aspectului unui material pentru a obține alte materii prime, alte materiale, produse fabricate etc. Industria prelucrării lemnului. ▭ Se îndeletniceau cu cărăușia și cu prelucrarea lînii din care țeseau șiac și sumane. SADOVEANU, E. 92. ♦ Adaptare, aranjare nouă, transformare. Cîntece populare în prelucrări corale. 2. Explicare, interpretare (într-o ședință) a unei probleme, a unei rezoluții, a unui articol de ziar etc. Prelucrarea unei hotărîri. 3. Studiere și sistematizare a unui material documentar, pentru a trage anumite concluzii. Prelucrarea materialului obținut într-o anchetă.

PRELUCRARE s.f. Acțiunea de a prelucra și rezultatul ei. ♦ Expunere, conferință. [< prelucra].

prelucrare f. acțiunea de a prelucra: elaborațiune, remaniere.

prelucrare (desp. -lu-cra-) s. f., g.-d. art. prelucrării; pl. prelucrări

prelucrare (-lu-cra-) s. f., g.-d. art. prelucrării; pl. prelucrări

prelucrare s. f., pl. prelucrări

PRELUCRARE s. 1. v. modificare. 2. (LIT.) adaptare, localizare. (O ~ dramatică.)

PRELUCRARE s. 1. modificare, prefacere, refacere, schimbare, transformare. (~ unui text.) 2. (LIT.) adaptare, localizare. (O ~ dramatică.)

prelucrare, transformare într-un anumit grad a unui material muzïcal „dat”, potrivit unor norme componistice. 1. Desfășurarea pe un catus firmus* sau pe o temă* ostinato* – deci în condițiile păstrării identității modelului – unei forme* polif. (ex. misa(2)[-parodie], motetul*, preludiul(1)-coral, passacaglia*, cioccona*, frottola*, folia*). 2. Edificare a unei compoziții (1), de obicei miniaturale, pe baza unui cântec pop., în care identitatea modelului rămâne mai mult sau mai puțin intactă. În condițiile unei muzici omofone* (destinată de regulă corului*), vocea *(2) purtătoare a melodiei-model este cea superioară. V. și rapsodie. 3. Parafrază (2). 5. Transcripție (1). 6. Aranjament. ♦ Dacă în ev. med. diferite modalități de modificare a materialului muzical preexistent – inclusiv în cazul parodierii, mai târziu al parafrazării – nu cunoștera nici o restricție (cel mult obligativitatea respectării, la una din voci, a c. f.), iar în Renaștere* și în baroc* apropierea, în diferite grade, a unei idei muzicale, era frecventă (Monteverdi-Schütz; Bach-Vivaldi; Händel-Scarlatti), interdicția preluării unei idei frizând plagiatul – în ciuda licențelor pe care le favorizau tocmai formele specifice romantismului* [p. (3, 4, 5)] – se reglează prin drpetul de autor (extins până la 50 de ani de la moartea compozitorului); deja barocul și, pe deplin, clasicismul* menționau în cazul temei* cu variațiuni sursa ideii generatoare. V. incipit (2); citat muzical; improvizație; variație (1); variantă (I, 3). Echiv. germ.: Bearbeitung.