8 definiții pentru prășitoare

PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.

PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.

PRĂȘITÓR1, -OÁRE, prășitori, -oare, adj. 1. (Despre mașini, pluguri) Cu care se prășește. Plug prășitor. 2. (Despre plante) Care se prășește. Alternînd cerealele cu plantele prășitoare, putem ține în bună stare nu numai curățenia pămîntului dar și fertilitatea lui. I. IONESCU, D. 289.

PRĂȘITÓR 2, -OÁRE, prășitori, -oare, s. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit. Tu [rege] ești fericit. Lingușitorii înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cîntecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. VLAHUȚĂ, O. A. I 39. Mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.

prășitór adj. m., s. m., pl. prășitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. prășitoáre

prășitór adj. m., (persoană) s. m., pl. prășitóri; f. sg. și pl. prășitoáre

PRĂȘITÓR1 ~oáre (~óri,~oáre) 1) Care prășește. Plug ~. 2) (despre culturi) Care se prășesc. /a prăși + suf. ~tor

PRĂȘITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care prășește. 2) Om tocmit la prășit. /a prăși + suf. ~tor

Intrare: prășitoare
prășitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prășitoare prășitoarea
plural prășitoare prășitoarele
genitiv-dativ singular prășitoare prășitoarei
plural prășitoare prășitoarelor
vocativ singular
plural