POTÂNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating.

potâng, ~ă [At: ECONOMIA, 21/17 /V: pat~ sn, ~nc sn, ~ting sn / Pl: (9-12) ~uri, (1-8, 13-17) ~i, ~e / E: slv потѧгъ, bg dal потеги] 1 sn (Pop) Împletitură circulară de nuiele sau lanț, curea etc. care leagă grindeiul plugului de roți sau de cotigă Si: (reg) chișer, gânj, mâță. 2 sn (Reg; d. carne; îla) Ca ~ul Foarte tare Si: ațos. 3 sn (Reg; d. oameni; îal) Vânjos. 4 sn (Trs; Ban; Olt) Lanț, curea, bucată de fier etc. cu care leagă leuca de loitra carului. 5 sn (Reg) Funie (de clopot). 6 sn (Trs) Inel de piele care leagă cele două curele ale oglavei. 7 sn (Reg) Lemn folosit atunci când se înjugă două rânduri de vite la plug. 8 sn (Reg; îf poting) Bătătură făcută la ceafa boului din cauza jugului. 9 a (Mun) Cocoșat. 10 a (Mun) Strâmb. 11 a (Mun) Pocit. 12 a (Reg) Murdar. 13 sn (Buc) Petec de pânză gros, plin de ațe cusute una peste alta, scorțos și negru. 14 sn (Reg; îlav) Negru ca ~ul Foarte negru. 15 sn (Ban; udp „de”) Mulțime. 16 sn (Ban) Grămadă. 17 sn (Trs) Poznă.

POTÂNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din scr. poteg, magh. pating.

POTÂNG ~uri n. Lanț cu care se leagă plugul de cotigă. /<sl. potengu

potâng n. lanț scurt și gros dela plug cu un belciug prin care se trece capătul grindeiului: potângul e regulatorul plugului. [Bulg. PUTĂNG].

patâng sm vz potâng

potânc sn vz potâng

poting sn vz potâng

POTÎNG, potînguri, s. n. Legătură (mai ales lanț sau curea) care prinde plugul de grindei. Potîngul de nuia sucită. PAMFILE, A. R. 35. ◊ Loc. adj. (Tare) ca potîngul = foarte tare, foarte rezistent.

potîng n., pl. urĭ (vsl. *potengŭ, d. potengati, a trage, tengnonti, tenžiti, a întinde; rus. potĕág; ung. pating. V. stinghie 1, tînjală). Funia, cureaŭa saŭ lanțu care leagă roatele și grindeĭu de tînjală la plug.

potâng s. n., pl. potânguri

potâng s. n., pl. potânguri

potâng s. n., pl. potânguri

POTÂNG s. (TEHN.) (reg.) chișer, gânj, mâță. (~ la plug.)

POTÎNG s. (TEHN.) (reg.) chișer, gînj, mîță. (~ la plug.)

potîng (-guri), s. n. – Legătură, împletitură de nuiele sau de fire vegetale. Sl. potęgŭ, din potęgati „a trage” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Miklosich, Lexicon, 634; Cihac, II, 282; Cancel 25; Conev 70), cf. sb., cr., slov. poteg „vargă”, mag. poting „legătură”. Este dubletul lui petoacă (var. peteucă, peteică), s. f. (legătură de fire vegetale; zăvor; butonieră), dintr-o formă sl. nenazalizată, ca cea sb. – Der. potîngos, adj. (Mold., grosolan, noduros); potînji, vb. (Trans., a coase prost); potînjiță, s. f. (Trans., gaură la opinci pentru nojițe), contaminat cu (no)jiță.

potâng, -ă, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocoșat; strâmb, pocit. 2. (s.n.) împletitură circulară de nuiele sau lanț, curea etc. care leagă grindeiul plugului de roți sau de cotigă; chișer, gânj, mâță. 3. (s.n.) lanț, curea, bucată de fier etc. cu care se leagă leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserică. 5. (s.n.) inel de piele care leagă cele două curele ale oglavei (v.) atunci când se înjugă două rânduri de vite la plug. 6. (s.n.) bătătură făcută la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de pânză gros, plin de ațe cusute una peste alta, scorțos și negru. 8. (s.n.) trăznaie, poznă, boroboață.

potâng, potânguri, s.n. – (reg.) Element component al plugului; împletitură de nuiele sau belciug de fier cu care cotiga se leagă de grindei: „Potâng era la plugul de lemn” (ALRRM, 1973: 847). – Din sl. potegŭ < potegati „a trage” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

potâng, -uri, s.n. – Element component al plugului; împletitură de nuiele sau belciug de fier cu care cotiga se leagă de grindei: „Potâng era la plugul de lemn” (ALR 1973: 847). – Din sl. potegŭ, cf. slov. poteg „vargă”, magh. poting „legătură” (DER).