POSPĂIT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.

pospăit, ~ă a [At: RUSSO, S. 7 / V: (reg) ~iat, ~poiat / Pl: ~iți, ~e / E: pospăi²] 1 (Îrg) Care este acoperit, învelit cu un strat subțire, fin, superficial. 2 (Fig; d. manifestări, însușiri etc. ale oamenilor) Care are o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc. 3 (D. oameni) Care ascunde sau caută să ascundă situația reală asupra propriului nivel de cultură sub o aparență înșelătoare. 4 (Reg) Afânat.

POSPĂIT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit sau învelit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.

POSPĂIT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit, învelit, presărat cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație. Lume, lume pospăită și deșartă! ALECSANDRI, T. 146. Domnul Sărmală nu-i cuconaș pospăit numai, care umblă după averi, precum critica îl vede. RUSSO, O. 92. ♦ (Substantivat) Persoană cu o cultură superficială; semidoct. Aproape cincizeci la sută din pospăiții școlilor primare sînt scoși din sfera de activitate a națiunii. VLAHUȚĂ, O. A. 189.

POSPĂIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A POSPĂI și A SE POSPĂI. 3) și substantival fig. (despre persoane) Care vădește o cultură superficială; care are cunoștințe puține, nefiind sigur în ele; semidoct. /v. a (se) pospăi

pospăiat, ~ă a vz pospăit

pospoiat, ~ă a vz pospăit