POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslujnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ.

poslușnic sm [At: PRAV. 279 / V: ~losnic, ~uginic, ~ujnic, proslujnic, pus~ / Pl: ~ici / E: slv послоушьникъ] (Înv) 1 Slujitor mănăstiresc sau boieresc care era scutit de dări. 2 (Pgn) Slujitor. 3 (Spc) Infirmier.

POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc care era scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslujnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ.

POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. (Învechit) 1. Servitor, slujitor; (în special) servitor boieresc sau mănăstiresc scutit de bir către stat. Un ulcior mare cu vin roș, pe care-l ducea ca dar rudei sale poslușnicul rectorului. CONTEMPORANUL, III 654. Acești scutiți erau scutelnici și poslușnici boierilor și, în loc de a plăti dările lor către stat, le plăteau patronilor boieri, în bani sau în muncă. GHICA, S. A. 38. 2. Infirmier. Prin tîrgușoare, de se găsea cîte un... neamț ce în țara lui poate fusese poslușnic, iar aice trecea de doctor. CONTEMPORANUL, VI 105. – Variantă: poslujnic (ispirescu, la TDRG) s. m.

POSLUȘNIC ~ci m. înv. Slujitor la un boier sau la o mănăstire, scutit de dări. /<sl. poslušiniku

POSLUȘNIC s. m. (Mold., ȚR) Slujitor mănăstiresc sau boieresc, slugă, servitor. A: Patriarhul de va scrie la vreun poslușnic al său ... acest poslușnic nu iaste datoriu să-l asculte pre patriarhul. PRAV.: cf. DOSOFTEI. VS. B: Luă cu sine poslujnicul care-i rămăsese. ANON. CANTAC.; cf. NEAGOE; BIBLIA (1688); LET. 1758, 115^r; MINEIUL (1776). Variante: poslujnic (ANON. CANTAC.). Etimologie: sl. pošlusinikŭ. Vezi și poslușanie, posluși, poslușire, poslușitor. Cf. b i r i ș, c e l e d n i c.

poslúșnic m. (vsl. po-slušĭnikŭ, ascultător; bg. poslušnik, servitor la o mînăstire; rus. „ascultător, novice”. V. pre-slușnic). Vechĭ. Servitor mînăstiresc orĭ boĭeresc scutit de bir. Sec. 19. Infirmier. – Și -jnic.

poslosnic sm vz poslușnic

posluginic sm vz poslușnic

poslujnic sm vz poslușnic

proslujnic sm vz poslușnic

puslușnic sm vz poslușnic

POSLUJNIC s.m. v. poșlușnic.

poslujnic m. 1. od. servitor boieresc sau mânăstiresc scutit de dări; 2. servitor în genere: poslujnici împărătești ISP. [Bulg. POSLUȘNIK, slugă la o mânăstire].

poslușnic s. m., pl. poslușnici

poslușnic s. m., pl. poslușnici

poslușnic s. m., pl. poslușnici

POSLUȘNIC s. v. om de serviciu, servitor, slugă.

poslușnic s. v. OM DE SERVICIU. SERVITOR. SLUGĂ.

puslușnic s. m. v. poslușnic.