poliță¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 24/1 / A și: (reg) poliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv полица] 1 Suport de scândură orizontal pe perete, ușă, într-un dulap etc. sau suspendat de grindă la stână, pe care se așază obiecte, alimente etc. Si: (reg) policer (1), polț. 2 (Pex) Obiect de mobilier cu polițe (1) Si: colțar, etajeră, raft, (reg) policer (2). 3 (Reg) Firidă. 4 (Reg; pan) Scândură pe care se stă într-un leagăn sau într-un scrânciob. 5 (Reg; pex) Scrânciob. 6 (Reg; pan) Raft pe care se așază stupii Si: (reg) scânduriță. 7 (Reg; pan) Bancă fixată afară la poarta caselor țărănești Si: (pop) laviță. 8 (Reg; pan) Pervaz. 9 (Reg; pan) Scândură pe care se sprijină și se învârtește prâsnelul morii. 10 (Pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: (reg) plevicioară, podhorniță, plevioară (4). 11 (Reg; pan) Parte de jos a jujeului, care se trece pe sub gâtul porcului. 12 (Pop; pan) Cormană la plug. 13 (Înv) Piedestal. 14 Formă de relief pe versanții văilor erodate dintr-o regiune cu structură tabulară, care se prezintă ca o treaptă la o anumită înălțime deasupra fundului văii. 15 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 16 (Reg) Strat plan de piatră într-o stâncă, în fața unei prăpăstii.

POLIȚĂ¹, polițe și poliți, s. f. Scîndură fixată orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte; raft. Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră! GOGA, C. P. 10. Ochii Zoiței se îndreptară înspre polița de după ușă. Dădu acolo peste o oală cu zamă, în care pluteau cîteva fire de fasole. BUJOR, S. 107. O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță, sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6.

POLIȚĂ¹ ~e f. 1) Suport de scândură așezat în poziție orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se țin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliței] /<sl. polica

poliță f. 1. scândură de așezat ceva pe dânsa; 2. etajeră, raft de bibliotecă; 3. partea de jos a jugului. [Slav. POLIȚA].

1) póliță și (Olt.) -íță f., pl. e (vsl. polica, poliță, dim. d. pola, margine, poală; bg. rus. polica. V. poală). Scîndură fixată orizontal (pe un părete saŭ într’un dulap) ca să poțĭ pune ceva pe ĭa. (O etajeră se compune din maĭ multe polițe). V. raft, corlată.

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

POLIȚĂ s. v. cormană, răsturnătoare.

POLIȚĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.

POLIȚĂ s. 1. etajeră, (reg.) policer. (~ pentru cărți.) 2. raft, (reg.) corlată. (~ la o etajeră.) 3. (TEHN.) policioară, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

poliță s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE.

poliță (polițe), s. f. – 1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliță. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz. – Der. policioară, s. f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).

POJARUL POLIȚEI, peșteră fosilă, situată în m-ții Bihor (M-ții Apuseni), la 1.000 m alt., în apropierea peșterii Scărișoara, în arealul com. Gârda de Sus. Considerată peștera cea mai frumos ornamentată din România, cu formații concreționare detritice și cristale de calcit, de o mare varietate. Numeroase stalagmite (unele cu înălțimi de peste 8 m și diametrul de 6 m), stalactite, blocuri de prăbușire etc. Declarată monument al naturii (1952); inclusă în Parcul Natural al M-ților Apuseni. Greu accesibilă. Intrarea turiștilor este interzisă.