poleială sf [At: ANON. CANTAC. / V: (îrg) ~lială, (înv) ~loi~, (îvr) ~liia~ / Pl: ~ieli / E: polei⁴ + -eală] 1 Poleire (1). 2 (Ccr) Strat de metal, mai ales, de aur, argint, cu care se acoperă decorativ unele obiecte Si: (rar) polei (3), poleitură (2), (îvr) poliment. 3 Foaie subțire de staniol cu care se învelesc diverse articole din comerț, mai ales alimentele. 4 (Rar) Fir de aur, de argint etc., folosit la țesături sau cusături. 5 (Fig) Perfecționare, șlefuire a unor opere literare sau științifice. 6 (Fig) Aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc. 7 (Fig) Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare. 8 (Fig) Strălucire aparentă. 9 Lustruire a unui obiect. 10 (Fig) Perfecționare a unei opere literare sau științifice. 11 (Reg; îf polială) Polei¹ (1). 12 Lumină aurie sau argintie care învăluie ceva. corectat(ă)

POLEIALĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei; strat de metal, mai ales de aur sau de argint, cu care se poleiește. (Atestat în forma polială) Pereții erau numai oglinzi, tavanurile numai polială și pardoseala numai chilimuri și catifele. POPESCU, B. II 61. ♦ Foaie subțire de metal de culoare aurie sau argintie cu care se învelesc unele obiecte. Șocolată învelită în poleială. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de conținut; lustru, spoială. O inteligență foarte puțin pătrunzătoare, foarte slabă, dar cu poleială franțuzească. GHEREA, ST. CR. I 281. Ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. CARAGIALE, N. S. I 7. 2. Cizelare, șlefuire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice. Fiindcă această comedie are să facă parte din repertoriul meu dramatic... aș dori să-i dau cea mai de pe urmă poleială. ALECSANDRI, S. 63. – Variantă: polială s. f.

POLEIALĂ ~ieli f. 1) v. A POLEI. 2) Strat subțire de metal nobil cu care este poleit un obiect. 3) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) care produce o impresie înșelătoare; spoială; pospăială; lustru. /a polei + suf. ~eală

poleială f. 1. daurire: strălucind de poleieli; 2. fig. lustru, spoială: poleiala lumii.

poleĭálă f., pl. ĭelĭ. Substanță care poleĭește, văpsea aurie saŭ argintie. Fig. Lustru, spoĭală, cĭoplire, civilizare: a avea poleĭala lumiĭ.

polială sf vz poleială

poliială sf vz poleială

poloială sf vz poleială

POLIALĂ s. f. v. poleială.

poleială s. f., g.-d. art. poleielii; pl. poleieli

poleială s. f., g.-d. art. poleielii; pl. poleieli

poleială s. f., g.-d. art. poleielii; pl. poleieli

poleială, pl. poleieli

poleială, -ieli.

POLEIALĂ s. v. ghețuș, polei.

POLEIALĂ s. v. staniol.

poleială s. v. GHEȚUȘ. POLEI.

POLEIALĂ s. staniol, (reg.) șic. (Ciocolată învelită în ~.)