13 definiții pentru polei (vb.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

POLEÍ 2, poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Sințe-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei virf urile trestiilor bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.

A POLEÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati

poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s’o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav].

poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper cu poleĭală, cu văpsea aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s’a poleit pin lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 poleiáscă

poleí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiáscă

polei (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, conj. poleiască)

poleiesc, -eiască 3 conj., -eiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLEÍ vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei.Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.

Intrare: polei (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polei
  • poleire
  • poleit
  • poleitu‑
  • poleind
  • poleindu‑
singular plural
  • poleiește
  • poleiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poleiesc
(să)
  • poleiesc
  • poleiam
  • poleii
  • poleisem
a II-a (tu)
  • poleiești
(să)
  • poleiești
  • poleiai
  • poleiși
  • poleiseși
a III-a (el, ea)
  • poleiește
(să)
  • poleiască
  • poleia
  • polei
  • poleise
plural I (noi)
  • poleim
(să)
  • poleim
  • poleiam
  • poleirăm
  • poleiserăm
  • poleisem
a II-a (voi)
  • poleiți
(să)
  • poleiți
  • poleiați
  • poleirăți
  • poleiserăți
  • poleiseți
a III-a (ei, ele)
  • poleiesc
(să)
  • poleiască
  • poleiau
  • polei
  • poleiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)