polediță sf [At: LB / V: (îrg) ~egni~, (înv) ~eviță, (reg) ~ecniță, ~eghiță, ~etiță, polighiță, poliviță / Pl: ~țe / E: bg поледица, srb poledica] 1 (Îrg) Polei¹ (1). 2 (Mol; Buc; pex) Chiciură. 3 (Îvr; îf polegniță) Brumă. 4 (Îvr; îaf) Sloi¹ care plutește pe apă. 5 (Trs; îaf) Zăpadă.

polecniță sf vz polediță

poleghiță sf vz polediță

polegniță sf vz polediță

poletiță sf vz polediță

poleviță sf vz polediță

polighiță sf vz polediță

poliviță sf vz polediță

polegniță f. Tr. V. poleiu.

poleiu n. ploaie înghețată ce cade pe plante. [Și vechiu Mold. polegniță = serb. POLEDIȚA, poleiu].

polécniță și -gniță f., pl. e, V. poleĭ 2.

2) poléĭ n., pl. eĭurĭ și eĭe (d. vsl. polediti sen, a se acoperi cu gheață, d. ledŭ, gheață; sîrb. bg. paledica, poleĭ, de unde vine și polégniță, -cniță și póliviță în Ban. Trans.). Gheață supțire care provine dintr’o ploaĭe măruntă care îngheață îndată ce se depune pe petre, ramurĭ ș. a. – Și políce f. (Mold. Rar).

póliviță f., pl. e. V. poleĭ 2.

POLEDIȚĂ s. v. ghețuș, polei.

polediță s. v. GHEȚUȘ. POLEI.

polegniță (-țe), s. f. – Brumă; polei. – Var. polejniță, poleghiță, polighiță, poliviță. Sb., cr. poledica (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Tiktin). În Trans.

polediță, poledițe, s.f. (înv. și reg.) 1. polei. 2. chiciură. 3. brumă.

polegniță s.f. (reg.) 1. polei. 2. brumă. 3. zăpadă.