12 definiții pentru pol (pl. poluri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pol1 sm [At: CANTEMIR, I. I., ap. DLR / V: (înv) ~us, (îvr) ~o, ~os / Pl: ~i, (asr, sn) ~uri / E: lat polus, ngr πόλος, ger Pol, fr pôle, it polo] 1 (Șîs ~ul Pământului, ~ geografic, ~ terestru, ~ pământesc, rar ~ul frigului) Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se unesc toate meridianele geografice. 2 (Pex) Teritoriu din jurul polilor1 (1). 3 (Îs) ~ul nord (sau, înv, ~ arctic) Punct extrem nordic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 4 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului1 (3) nord. 5 (Îs) ~ul sud (sau, înv, ~ antarctic, antarcticesc) Punct extrem sudic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 6 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului1 (5) sud. 7 (Șîs ~ ceresc, înv, ~ul lumii) Fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească, în jurul cărora are loc mișcarea diurnă aparentă a stelelor. 8 (Mat) Fiecare dintre cele două puncte în care diametrul sferei intersectează sfera. 9 (Fiz) Fiecare dintre cele două puncte ale unui corp, opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. 10 Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 11 (Fiz; îs) ~ electric pozitiv (sau negativ) Fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 12 Zonă a miezului feromagnetic al circuitului magnetic, pe unde fluxul magnetic principal sau util trece, din materialul feromagnetic în aer și invers. 13 (Îs) ~ul (magnetic) nord (sau, rar, ~ul nordului) Zonă a magnetului de la care diverg liniile de câmp ale inducției magnetice. 14 (Îs) ~ul (magnetic) sud (sau, rar, ~ul sudului) Zonă a magnetului către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 15 (Îs) ~ magnetic (terestru) Punct de pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală. 16 Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului electric al mașinii. 17 Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 18 (Mat) Originea unui sistem de coordonate polare. 19 (Fig) Fiecare dintre punctele, situațiile, însușirile etc. aflate la două extremități și opuse una alteia.

pol3 ssg [At: GCR I, 92/13 / E: slv полъ] (Slî; de obicei după un numeral arătând o completare a cantității indicate de acesta) Jumătate dintr-un întreg, dintr-o unitate. corectată

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus, gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti].

2) *pol m., pl. polĭ și n., pl. urĭ (lat. polus, vgr. pólos, d. pélo, mă mișc, poléo, învîrtesc). Astr. Fie-care din cele doŭă capete ale axeĭ imaginare în prejuru căreĭa pare că se învîrtește sfera cerească în 24 de ore. Geogr. Fie-care din cele doŭă capete ale osiiĭ pămîntuluĭ: poliĭ îs acoperițĭ de gheață. Înălțimea poluluĭ deasupra orizontuluĭ, unghĭu pe care-l face linia (osia) polilor cu orizontu. Fiz. Poliĭ magneticĭ, cele doŭă puncte în care e concentrată puterea unuĭ magnet. Fie-care din extremitățile sîrmeĭ uneĭ pile electrice saŭ unor mașinĭ electrice. Geom. Poliĭ unuĭ cerc pe sferă, extremitățile diametruluĭ perpendicular pe planu cerculuĭ. Fig. Termin absolut opus altuĭa: eroarea și adevăru îs doĭ polĭ. – Pămîntu e de forma unuĭ tetraedru rătunzit și se învîrtește în prejuru luĭ ca o boambă străpunsă de un ac pin centru. Linia imaginară în prejuru căreĭa se învîrtește se numește axă, adică „osie”. Un capăt al acesteĭ osiĭ se numește polu nord, nordic, boreal, arctic orĭ septentrional, cel-lalt polu sud, sudic, austral, antarctic orĭ meridional.

3) pol adj. fix (vsl. polĭ). Vechĭ. Jumătate, semi-: pol leŭ (½ de leŭ), doĭ pol anĭ (2 anĭ și ½), pol veac (50 de anĭ), polspanc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pol2 (jumătate) (înv.) s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.

POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.

Intrare: pol (pl. poluri)
pol (pl. poluri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pol
  • polul
  • polu‑
plural
  • poluri
  • polurile
genitiv-dativ singular
  • pol
  • polului
plural
  • poluri
  • polurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)