poftă sf [At: PSALT. 16 / V: (înv) pohtă, (reg) poptă / Pl: ~te / E: pvb pofti] 1 Dorință puternică de a face sau de a obține ceva, de a-și îndeplini aspirațiile Si: năzuință. 2 Deziderat. 3 Dispoziție. 4 (Pex) Toană. 5 (Îlav) Cu ~ Manifestând multă satisfacție, plăcere. 6 (Îlav) După (sau pe, rar de) ~ (sau ~ta inimii, ori sufletului, voii etc.) Conform cu dorința cuiva. 7 (Îal) Pe placul cuiva. 8 (Îal) După gustul cuiva. 9 (Îal) Pentru plăcerea proprie. 10 (Îal) Spre mulțumirea cuiva. 11 (Îal) Fără nici o obligație. 12 (Îe) A-și (mai) pune ~ta în cui Se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. 13 (Îe) A-i face pe ~ (sau a-i face ~tele) (cuiva) A-i satisface voile, dorințele, capriciile, toanele cuiva. 14 (Îe) A-i tăia ~ta (cuiva) A face pe cineva să nu mai îndrăznească ceva. 15 (Îae) A pune la punct pe cineva. 16 (Fam; îe) A-i trece (cuiva) ~ta A nu mai avea curajul sau dispoziția să facă ceva. 17 (Îe) N-am ~ Nu vreau. 18 Senzație fizică de foame, de sete etc. care naște dorința de a mânca, de a bea, de a fuma. 19 Plăcere pricinuită celui flămând sau însetat de consumarea mâncării, băuturii etc. sau, mai ales, a unui anumit fel din acestea. 20 Dorință, apetit, chef de a mânca, de a bea un anumit lucru sau de a fuma. 21 (D. produse comestibile; îlav) Numai sau doar, măcar, nici) de ~te sau (ca) să-și prindă ~ta În cantitate foarte mică, numai cât să guste. 22 (Îcn; d. produse comestibile; îal) Deloc. 23 (Îe) ~ bună (sau mare) Urare adresată unei persoane care mănâncă sau urmează să mănânce. 24 (Fam; îlv) A-i trece (cuiva) ~ta de mâncare A muri. 25 (Olt; ccr; lpl) Alimentele dorite de o femeie însărcinată. 26 (Ban) Gustări pe care le primește lăuza de la rude și vecini în primele opt zile după naștere. 27 Dorință determinată de o necesitate trupească, fiziologică, mai ales impuls sexual Si: (înv) poftitură. 28 (Pex) Dorință exagerată, morbidă Si: patimă, viciu. 29 (Înv; spc) Lăcomie. 30 (Reg; lpl) Lux. 31 (Îrg) Invitație. 32 (Îrg) Cerere. 33 (Îrg) Rugăminte. 34 (Bot; Mol; îc) ~ta-femeii Cârciumerese (Zinnia elegans).

POFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință de a face sau de a obține ceva; dispoziție, chef. N-am cea mai mică poftă de mărire și sînt foarte mulțumit de soarta mea. CARAGIALE, P. 128. Ei? mai ai poftă să te-ntreci și cu mine? CREANGĂ, P. 52. De n-ai poftă să putrezești în copac... trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestînd multă plăcere. Tovarășul ascultă și rîde cu poftă. BASSARABESCU, V. 46. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la un lucru dorit; a se lăsa păgubaș, a se șterge pe bot. Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumetre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. CREANGĂ, O. A. 296. Pune-ți pofta-n cui despre cuscrie cu mine. ALECSANDRI, T. 149. A i (se) tăia (toată) pofta (cuiva de ceva) v. tăia. A(-i) tăia (cuiva) pofta de mîncare v. tăia. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii) = cum dorește cineva, pe placul sau pe gustul cuiva. Grumazi albi și cu mărgele Pe pofta inimii mele. HODOȘ, P. P. 48. ♦ Toană, capriciu. Am dat un prînz mare la care am invitat pre toți magnații tîrgului... S-au cam mirat de astă poftă, dar au venit cu toții. NEGRUZZI, S. I 198. ♦ Necesitate (trupească). V. instinct. Căci nu numai dorințe avem, ci și pofte trupești. SLAVICI, N. I 12. Aici de pofte rele sînt ochii toți aprinși, Acolo curge sînge, acolo-s ochii stinși. ALECSANDRI, P. A. 140. 2. Senzație de foame care dă naștere dorinței de a mînca. Soarele era aproape la amiază și celor tineri nu le venise încă poftă de mîncare. BUJOR, S. 100. Se pun să mănînce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mîncare. CREANGĂ, O. A. 266. Nu avea poftă de mîncare, căci de frică îi trecuse foamea. DRĂGHICI, R. 40. Dispoziția, plăcerea pe care o are cel flămînd, atunci cînd mănîncă. Haț! pe ied de gît... și-l mănîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = numai cît să guști; numai de gustat. El știe ce face de-mi aduce din cînd în cînd, așa cîte puține [salăți] de poftă. CREANGĂ, P. 211. Cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. id. ib. 293. Poftă bună (sau mare) = urare adresată celor care mănîncă sau se duc să mănînce. – Variantă: (învechit și regional) pohtă (C. PETRESCU, A. R. 196) s. f.

POFTĂ ~e f. 1) Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru. ◊ Cu ~ cu plăcere. Pe (sau după) ~ după cum dorește cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se tăia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-și pune ~a în cui a fi nevoit să renunțe la ceva mult dorit sau așteptat. 2) Gust de mâncare (sau de băutură); apetit. A nu avea ~. ◊ ~ de lup poftă foarte mare. De ~ sau ca să-și prindă ~a a) numai pentru a-și satisface dorința; b) numai pentru a gusta; foarte puțin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (în special pentru o anumită mâncare). ~ bună (sau mare) formulă de urare adresată celor care se duc să mănânce sau celor care mănâncă. [G.-D. poftei] /v. a pofti

poftă f. 1. dorință (sub raportul material și fizic): poftă de mâncare, pofte trupești; 2. dorință necumpătată, lăcomie: poftă de bani; 3. fig. împins de pofta măririi AL. [Vechiu-rom. pohtă = slav. POHOTĬ].

póftă și (vechĭ) póhtă f., pl. e (bg. pohta, d. vsl. pohotĭ, id.). Apetit, gust, plăcere: poftă de mîncare, a mînca cu poftă (ftg.) a rîde cu póftă, poftă de banĭ, de glorie. A-țĭ fi poftă de, a simți poftă de. A-țĭ face pofta, a-țĭ împlini gustu. Asta-țĭ face poftă, asta stimulează pofta. După poftă, după cum doreștĭ, cum pofteștĭ. De poftă, de gust, numaĭ ca să-țĭ mulțămeștĭ pofta. Pune-țĭ pofta’n cuĭ! expresiune ironică p. a arăta cuĭva că poftește ceva care nu i se cuvine orĭ nu poate ajunge (șterge-te pe bot!) Poftă bună (la ceva)! formulă de a ura cuĭva apetit. V. dor, dorință, sucă.

pohtă sf vz poftă

poptă sf vz poftă

póhtă, pohtésc, V. poft-.

poftă s. f., g.-d. art. poftei; pl. pofte (și: Poftă bună!)

poftă s. f., g.-d. art. poftei; pl. pofte

poftă s. f., g.-d. art. poftei; pl. pofte

POFTĂ s. 1. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deziderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, râvnă, râvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 2. v. aspirație. 3. v. plăcere. 4. v. lăcomie. 5. v. jind. 6. v. capriciu. 7. v. apetit.

POFTĂ s. v. invitare, invitație, lăcomie, nesaț, solicitare.

poftă s. v. INVITARE. INVITAȚIE. LĂCOMIE. NESAȚ. SOLICITARE.

POFTĂ s. 1. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 2. aspirație, dor, dorință, năzuință, pornire, rîvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.) 3. hatîr, plac, plăcere. (I-a făcut ~.) 4. aviditate, lăcomie, nesaț. (Privea cu ~ la...) 5. jind, jinduire. (Se uită cu ~ la jocul celorlalți copii.) 6. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleala, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît o ~.) 7. apetit. (Nu prea are ~.)

poftă (pofte), s. f. – 1. Plăcere, apetit, dorință, rîvnă. – 2. (Banat) Dar de mîncat care se oferă de obicei proaspetelor lăuze. – Var. înv. pohtă. Sl. pochotĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 272; Conev 86), cf. bg. pofta, sb. pohot. Der. din gr. πόθος (Philippide, Principii, 147) nu e posibilă. – Der. poftalnic, adj. (înv., doritor); poftăreț, adj. (cu poftă); pofteală, s. f. (invitație); pofti (var. pohti), vb. (a dori, a jindui, a rîvni; a cere, a solicita; înv., a ruga; a invita, a felicita, a închina (paharul), a oferi), cf. sl. pochoteti; pofticios (var. poftitor), adj. (ahtiat, doritor); nepoftit, adj. (neinvitat, neașteptat; inoportun).

L’appétit vient en mangeant, mais la soif s’en va en buvant (fr. „Pofta vine mîncînd, dar setea trece bînd”) – Din Gargantua (cap. V) de Rabelais. De obicei, se citează numai prima parte, care de altfel a devenit o zicală foarte populară. De la mîncarea propriu-zisă, proverbul a trecut la sensul figurat, spre a caracteriza în general lăcomia nepotolită a acelora care, cu cît au mai mult cu atît vor și mai mult. LIT.

(Poftă sau sete de) Gargantua – Numele acesta, de origine spaniolă, aparține eroului uneia dintre cele mai ilustre opere satirice universale: Vie inestimable du grand Gargantua, père de Pantagruel, apărută în 1532. Autorul ei, marele satiric francez François Rabelais, povestind nașterea lui Gargantua (prin care satirizează setea de cuceriri a regilor, Gargantua reprezentînd pe Francisc I), scrie: „Cînd se născu, el nu țipă ca alți copii: mié, mié, ci cu glas tare exclamă: Da-ți-mi de băut! Vreau să beau! Băutură!” (Garganta în spaniolă înseamnă de altfel „gîtlej”). Așa a debutat în viață mărimea sa Gargantua, pentru a cărui alăptare a fost nevoie de 17 913 vaci! Se înțelege acum de ce numele lui a ajuns proverbial și e folosit pentru a sugera o poftă monstruoasă a unui mîncău imposibil de potolit, sau o sete deopotrivă de uriașă (la propriu ori la figurat). LIT.

a tăia (cuiva) pofta de ceva expr. 1. a descuraja (pe cineva) să facă ceva. 2. a supăra (pe cineva); a dezgusta (pe cineva).

după placul / pofta inimii expr. cum dorești, cum îți place.