plutărit sn [At: BARCIANU, V. / Pl: (rar) ~uri / E: plutări] 1 Transport pe apă al buștenilor prin menținerea lor la suprafața unei ape curgătoare Si: (rar) plutărie¹ (1), plutit¹ (4), (îrg) plutășie (1). 2 (Reg; îs) ~ sălbatic Transport al buștenilor pe un râu de munte, în dezordine, la întâmplare. 3-5 Îndeletnicire a plutașului (1-3) Si: plutărie¹ (1-3), (rar) plutit¹ (5-7), (îrg) plutășie (2-4).

PLUTĂRIT s. n. Transportul pe apă al buștenilor legați în plute. Navigația și plutăritul pe toate apele navigabile... se vor face cu respectarea regulilor sanitare, de navigație, plutire și securitate. B. O. 1953, 100.

PLUTĂRIT n. 1) Transport pe apă al trunchiurilor de arbori asamblați în plute. 2) Ocupație de plutaș. /v. a plutări

plutărit s. n.

plutărit s. n.

plutărit s. n.

PLUTĂRIT s. plutărie, (rar) plutit, (înv. și reg.) plutășie. (Se ocupă cu ~ul.)

PLUTĂRIT s. plutărie, (rar) plutit. (înv. și reg.) plutășie. (Se ocupă cu ~.)

plutărit, s.n. – Ocupație tradițională ce constă în transportarea lemnelor din exploatațiile forestiere pe cursurile de apă. În Maramureș, prima atestare documentară este o diplomă din anul 1456 (Mihaly de Apșa, 1900: 379). „Râurile Tisa, Mara, Vaser, Cisla, Vișeu, Valea Ruscova erau până nu demult marcate de baraje care permiteau adunarea apei necesare formării plutelor. Prin ridicarea stăvilarului, albia râului se umplea și plutele porneau la vale. (...) În Maramureș, s-a practicat și așa-zisul plutărit sălbatic: lemnele nu se legau în plute, ci li se dădea drumul pe albia râului bucată cu bucată” (Dăncuș, 1986: 67). – Din plutări (< plută) (DEX).