PLOSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

ploscă¹ sf [At: PALIA(1581), 78/13 / V: (reg) ploașcă, pleoscă / Pl: ploști, ploște, (rar) plosci, ploșce, plosce, (reg) ~uri / E: bg плоска, srb ploska] 1 Recipient de lemn, de lut ars, de metal etc. cu înflorituri, cu capacitate mică, rotund și plat, cu gâtul scurt și strâmt, folosit pentru păstrarea și transportarea apei sau a altor băuturi și care se poartă, de obicei, atârnat de o curea. 2 (Pgn) Vas în care se ține băutură. 3 (Gmț; îs) Spălătură de ~ Băutură alcoolică. 4 (Pop; îs) Boală de ~ Beție. 5 (Îe) A umbla (de colo până colo) cu (sau a purta) ~ca (minciunilor sau cu minciuni) A umbla cu vorbe, cu minciuni, cu bârfeli de la unii la alții. 6 (Îe) A umbla cu ~ca la nas A fi bețiv. 7 (Reg; îe) Ai noștri de la gura ~știi Formulă de salut, mai ales între bețivi. 8 (Îe) A se duce (sau a veni etc.) cu ~ca A se duce sau a veni etc. în pețit. 9 (Îe) S-a băut ~ca Se spune când s-a încheiat o logodnă. 10 (Prt) Mamelă mare, lăsată, moale. 11 (Pop) Uger plin cu lapte. 12 (Arg) Geantă. 13 (Îlv) A scăpa laba-n ~ A fura. 14 Recipient special în care vânătorul păstrează praful de pușcă. 15 Vas confecționat din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit pentru nevoile fiziologice de către bolnavii imobilizați la pat. 16 (Reg) Furtun, țeavă cu care se trage vinul din butoi Si: (reg) tâlv, trăgulă. 17 (Reg) Săniuță de copil având scândurelele pe care se stă bătute direct pe partea superioară a tălpilor. 18 (Reg; art) Dans popular de nuntă. 19 (Reg; art) Melodie după care se execută plosca (18). 20 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris).

PLOSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.

PLOSCĂ¹, ploști, s. f. 1. Vas (de lemn, de lut ars sau de metal) rotund și turtit, cu gîtul scurt și strîmt, în care se ține băutură și care se poartă atîrnat de o curea. Se găseau acolo... ploști bătrîne cu pîntecul roșu, pe care de ani și ani nu le mai folosea nimeni. STANCU, D. 486. Mîncau zoriți... și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan, care se cheamă tatarcă, în care era rachiu de tescovină. SADOVEANU, O. VII 37. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a duce vorbe, minciuni, bîrfeli de la unii la alții. Da trebuie să mărturisiți toți că am și eu o calitate – eu sînt discret... nu-mi place să umblu cu plosca. CARAGIALE, M. 256. 2. Vas în care vînătorul își ține praful de pușcă. Se aprindea la lumina ochilor lor cum s-ar aprinde o ploscă de praf la lumina unui chibrit. GANE, la CADE. 3. Vas smălțuit sau de sticlă, cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii care nu pot coborî din pat. – Pl. și: ploșci (BUJOR, S. 99), plosce (SBIERA, P. 68).

PLOSCĂ ~ști f. 1) Vas mic (din lut ars, din lemn, din metal etc.), de obicei ornamentat, rotund și turtit, cu gât scurt și îngust, în care se ține o băutură. ◊ A umbla cu (sau a purta) ~sca cu minciuni a spune numai minciuni. 2) Vas plat (din metal, din sticlă, din material plastic etc.) cu gura largă, folosit pentru nevoile fiziologice de bolnavii ce nu pot coborî din pat. [G.-D. ploștii] /<bulg., sb. ploska

ploscă f. vas sferoidal de ținut rachiu ori vin: o ploscă plină de apă; fig. plosca cu minciuni PANN. [Serb. PLOSKA].

plóscă f., pl. ștĭ, șcĭ și ște (vsl. ploskva, d. ploskŭ, lat; bg. sîrb. ceh. ploska. V. palașcă). Butelie de lemn (saŭ și de metal orĭ de sticlă) lată și legată cu curele ca să poată fi purtată atîrnată de umăr. (Azĭ în armată îĭ zice bidon). Fig. Iron. Țîță mare. V. matara, garniță.

pleoscă sf vz ploscă¹

ploașcă sf vz ploscă¹

ploscă s. f., g.-d. art. ploștii; pl. ploști

ploscă s. f., g.-d. art. ploștii; pl. ploști

ploscă s. f., g.-d. art. ploștii; pl. ploști

ploscă, pl. ploști

ploscă, ploști.

PLOSCĂ s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. și Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ~ plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)

PLOSCĂ s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. și Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ~ plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)

ploscă (ploști), s. f. – 1. Vas rotund și turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pușcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poșetă de damă. – 5. (Arg.) Țîță. – Mr. ploscă, megl. ploască. Sl. ploskŭ „turtit”, plovska „ploscă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. și palașcă, plașcă, ploșniță. – Der. ploscar, s. m. (fabricant de ploști din lemn; persoană care la nunți vizitează invitații oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiță; Arg., borfaș, hoț de buzunare); ploscaș, s. m. (șarlatan, potlogar); ploșcașe, s. f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s. f. (Trans., ploscă; căpiță). Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaș, cf. ceh. pletkar „intrigant”; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. și sensul se înțelege ușor plecînd de la ploscar „persoană care merge din casă în casă să ducă vești”, cf. a umbla cu plosca „a pîrî, a țese intrigi”.

PLOSCA, com. în jud. Teleorman, situată în zona de contact a câmpiei Boian, cu câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Vedea; 6.675 loc. (2003). Stație de c. f. Centru de cusături și țesături populare. Biserica Nașterea Maicii Domnului (1812), în satul P.

ploscă, ploști s. f. (intl.) 1. geantă, poșetă. 2. buzunar.

a umbla cu plosca / cu plugușorul expr. (intl.) 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a flecări, a trăncăni.