8 definiții pentru plescăit (zgomot; -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

plescăit sn [At: DELAVRANCEA, H. T. 164 / P: ~că-it / Pl: ~uri / E: plescăi] 1 Zgomot făcut de cineva atunci când mănâncă repede și lacom. 2 Pleoscăire (4). 3 Zgomot produs de buze în timpul sărutatului. 4 Pleoscăire (1). 5-7 (Rar) Pocnet (1-3).

PLESCĂÍT s. n. 1. Zgomot făcut cu gura, cînd se mănîncă lacom și repede; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerui-gurii, prin care se exprimă un îndemn sau uimire, plăcere, admirație. Îndemna iepele arar cu un plescăit de limbă energic. REBREANU, R. I 215. Plescăitul lacom a optzeci de tovarăși și pedagogii cu ifosul lor. DELAVRANCEA, H. T. 164. 2. Zgomot produs de apa care se lovește de țărmuri sau de către un obiect care lovește apa; pleoscăit. De afară venea plescăitul valurilor în coastele șlepului. DUNĂREANU, CH. 97. Plescăitul unor brațe se auziră, și două trupuri se puteau distinge înaintînd greu spre mal. id. ib. 241. 3. (Impropriu) Pocnitură. Caii se ghemuiau pe tăpșanele repezi; cîte un plescăit de copită răsuna ca-ntr-o catedrală. VLAHUȚĂ, O. A. III 47.

PLESCĂÍT ~uri n. 1) v. A PLESCĂI. 2) Zgomot răsunător produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul gurii sau a buzelor una de alta. 3) Zgomot produs de un corp când se lovește sau este lovit de un lichid. /v. a plescăi


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăít s. n., pl. plescăíturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLESCĂÍT s. 1. clefăială, clefăit, molfăială, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială. (Când mănâncă se aude un ~.) 2. pleoscăit, pleoscăitură, plescăitură. (~ făcut cu limba.)

PLESCĂIT s. 1. clefăială, clefăit, molfăială, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială. (Cînd mănîncă se aude un ~.) 2. pleoscăit, pleoscăitură, plescăitură. (~ făcut cu limba.)

Intrare: plescăit (zgomot; -uri)
plescăit (zgomot; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plescăit
  • plescăitul
  • plescăitu‑
plural
  • plescăituri
  • plescăiturile
genitiv-dativ singular
  • plescăit
  • plescăitului
plural
  • plescăituri
  • plescăiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)