pleșuvie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ugie / Pl: ~ii / E: pleșuv + -ie] 1 Lipsă a părului¹ de pe cap, la oameni, ca urmare a căderii lui Si: chelie. 2 (Pex) Boală care produce căderea părului de pe cap Si: calviție, chelie. 3 (Ccr) Porțiune a capului rămasă fără păr¹ în urma căderii părului Si: chelie, (înv) pleșie, (reg) pleșitură, pleșugă (3). 4 (Pan) Porțiune a unui munte lipsită cu totul de vegetație Si: (îrg) pleașă (6).

PLEȘUVIE, pleșuvii, s. f. Faptul de a fi pleșuv; chelie. Bătrînul mă asculta cu plăcere, mîngîindu-și pleșuvia arsă de soare. SADOVEANU, A. L. 191. Îl cunoscu după pleșuvie și după ochii obosiți, id. O. VII 139. – Variantă: (învechit) plesugie (ȚICHINDEAL, E. 399) s. f.

PLEȘUVIE ~i f. 1) v. A PLEȘUVI și A SE PLEȘUVI. 2) Porțiune a capului rămasă pleșuvă; chelie. 3) Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diferite boli; chelie; calviție. 4) Suprafață de teren (munte, deal) pleșuvă. /pleșuv + suf. ~ie

pleșuvie f. chelie.

pleșuvíe f. (d. pleșuv). Chelie.

pleșugie sf vz pleșuvie

pleșuvie s. f., art. pleșuvia, g.-d. art. pleșuviei; pl. pleșuvii, art. pleșuviile (desp. -vi-i-)

pleșuvie s. f., art. pleșuvia, g.-d. art. pleșuviei; pl. pleșuvii, art. pleșuviile

pleșuvie s. f., art. pleșuvia, g.-d. art. pleșuviei; pl. pleșuvii, art. pleșuviile

PLEȘUVIE s. v. chelie.

PLEȘUVIE s. (MED.) calviție, chelie, (înv. și reg.) pleașă, (reg.) chelbe, pleșcă, pleșuveală.