placardă sf [At: ALEXI, W. / V: (iuz) placard sn, ~anc~ / Pl: ~de / E: fr plancard] Bucată dreptunghiulară, de obicei de carton, de pânză, de lemn, de tablă, pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc. Si: pancartă.

PLACARDĂ, placarde, s. f. Tablă de lemn sau de carton, fixată în perete sau portativă, pe care se scriu anunțuri publice, lozinci etc.; pancartă. Îngăduise o demonstrație muncitorească la mormîntul lui Frimu, confiscîndu-i totuși placardele care cereau demobilizarea și pacea. PAS, Z. IV 188. Gara îmbrăcată cu tot felul de stegulețe... și placarde cu urări ocazionale. POPA, V. 209.

PLACARDĂ s.f. Tablă cu lozinci etc. care se poartă la manifestații; pancartă. [< fr. placard].

PLACARDĂ s. f. pancartă. (< fr. placard)

PLACARDĂ ~e f. Placă de metal (pânză, hârtie, lemn) pe care este scrisă o lozincă sau un anunț; pancartă. /<fr. placard

placard sn vz placardă

plancardă sf vz placardă

placard n. foaie scrisă sau tipărită ce s’afișează într’un loc public.

*placárd n., pl. e, și (maĭ des) placárdă f., pl. e (fr. placard, subst. verbal d. plaquer, a placa, saŭ d. ol. plakkaat, placardă). Anunț (afipt) public scris orĭ tipărit pe o foaĭe maĭ mare și lipit undeva.

placardă s. f., g.-d. art. placardei; pl. placarde

placardă s. f., g.-d. art. placardei; pl. placarde

placardă s. f., g.-d. art. placardei, pl. placarde

placardă

PLACARDĂ s. v. pancartă.

PLACARDĂ s. pancartă, placat.