14 definiții pentru plâns (plânset)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE.De ~ care trezește compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge

plâns n. plângere: plânsul copiilor.

PLÎNS1, (rar) plînsuri, s. n. Faptul de a plînge (v. plîngere, tînguire); (concretizat) lacrimi. Cu ochii umezi de lacrimi, amîndoi rămîn ca doi copii, cărora le potolești plînsul dîndu-le jucăria dorită. BUJOR, S. 27. Într-amîndoauă curțile împăraților nu mai vedeai fețe vesele, nu mai vedeai bucurie, ci numai lacrimi, plînsuri și suspine! SBIERA, P. 91. Cu mînile-amîndouă eu fața imi ascund Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Al vostru-i plînsul strunei mele. GOGA, P. 8. Plînsul streșinii suspină ca un cîntec de vioară Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate. TOPÎRCEANU, S. A. 40. ◊ Loc. adj. De plîns = vrednic de milă, jalnic. L-am găsit într-o stare de plîns.

PLÎNS2, -Ă, plînși, -se, adj. 1. (Despre ochi, privire, față etc.; p. ext. despre persoane) Care a plîns, pe care se văd urme de lacrimi. Baba Rada... se trăgea de păr și avea priviri speriate și plînse. PAS, Z. I 193. Expuse cu mutră amărîtă și glas plîns pățania copilașului său. REBREANU, R. II 94. Dar, după ce i-a spus cîteva vorbe tare fierbinți ca s-o incinte, a luat seama cît era ea de plînsă. CARAGIALE, S. N. 278. 2. Fig. Jalnic, trist, sfîșietor. Iată cîntecul. – Poetul pentru ce-l mai scoate însă? Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plînsă? MACEDONSKI, O. I 129. Mirosul cel umed al florilor învioșate o făceau să doarmă mult și lin, însoțită în calea visurilor ei de glasul cel plîns al fluierului. EMINESCU, N. 11.

plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc, regret perderea: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s’a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.

plî́ns m., pl. plînsete (după rîs, rîsete). Acțiunea de a plînge: copiiĭ pin plîns se liniștesc. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: se auzea un plîns de copil, niște plînsete de copil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plâns s. n., pl. plấnsuri

plâns s. n., pl. plânsuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. și peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Oprește-ți ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.

PLÎNS s. 1. lăcrimare, plîngere, plînset, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. plînset, (fam. și peior.) bîzîială, bîzîit, bîzîitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plîngere, plînset, plînsoare. (Oprește-ți ~!) 4. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 5. bocire, jelire, plîngere, (pop.) jeluială, jeluire. (~ unui mort.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PLÎNS. Subst. Plîns, plînset, plînsoare, plîngere, lăcrimare, lacrimi. Lacrimă, lăcrămioară (dim.), lăcrimea (reg.), lăcrimiță (reg.), lăcrimuță (reg.). Smiorcăială, smiorcăire, smiorcăit, smîrcîială (reg.), smîrcîit (reg.); scînceală, scîncet, scîncire, scîncit, scîncitură. Bocet, bocire, bocit, jelanie, jelire, jelit, jeluială, jeluire, lamentare, lamentație (rar), tînguială, tînguire, tînguit, vaier, văierare, văitare, văitătură, văicăreală (pop. și fam.). Suspin, suspinare, suspinat; sughiț. Adj. Plîns, cu lacrimi în ochi, plin de lacrimi, scăldat în lacrimi, înlăcrimat, lăcrimat, lăcrămos (pop.). Plîngăcios, plîngător, plîngăreț, lăcrimător (rar), lacrimogen (fig., ir. și depr.). Smiorcăit, smîrcîit (reg.), scîncitor. (Bocitor, jelitor, jeluitor, tînguios, tînguitor, văităreț, văitător. Vb. A-i da (veni) (cuiva) lacrimile (în ochi), a i se umezi ochii, a lăsa (a pune) buza, a-l podidi plînsul, a izbucni în plîns, a-l umfla (pe cineva) plînsul. A plînge, a vărsa lacrimi, a i se scălda ochii în lacrimi, a înlăcrima, a lăcrima, a da apă la șoareci, a face rachiu pisicii; plînge de sare cămașa de pe el, a plînge cu foc și pîrjol, a plînge ca o mireasă, a se umfla de plîns; a (se) smiorcăi, a smîrcîi (reg.), a plînge înăbușit, a (se) scînci; a plînge cu suspine. A-și înghiți plînsul (lacrimile). A (se) boci, a se jeli, a se jelui, a se tîngui, a se lamenta, a se văiera (reg.), a se văicări (pop. și fam.), a se văita, a se vălăcăi (reg.). V. durere, lamentare, necaz, neplăcere, tristețe.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se prăpădi de plâns expr. a plânge foarte tare.

Intrare: plâns (plânset)
plâns2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plâns
  • plânsul
  • plânsu‑
plural
  • plânsuri
  • plânsurile
genitiv-dativ singular
  • plâns
  • plânsului
plural
  • plânsuri
  • plânsurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)