16 definiții pentru plâns (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

plâns1 sn [At: (a. 1600) GCR I, 67/22 / Pl: ~uri / E: plânge] 1 Plângere (1). 2 Bocire. 3 Zgomot produs de cineva care plânge. 4 (Ccr) Lacrimi. 5 (Îs) ~ul țigăncii Horă nedefinită mai îndeaproape. 6 (Îla) De ~ Vrednic de milă Si: jalnic, lamentabil. 7 (Fam; îe) ~ul crocodilului Plâns (1) ipocrit, fără lacrimi. 8 (Buc; Trs; îc) ~ul-cel-rău sau ~-rău Plânsoare (10). 9 (Înv) Rugăciune. 10 (Înv) Nemulțumire exprimată în scris sau oral. corectat(ă)

PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE.De ~ care trezește compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge

PLÎNS1, (rar) plînsuri, s. n. Faptul de a plînge (v. plîngere, tînguire); (concretizat) lacrimi. Cu ochii umezi de lacrimi, amîndoi rămîn ca doi copii, cărora le potolești plînsul dîndu-le jucăria dorită. BUJOR, S. 27. Într-amîndoauă curțile împăraților nu mai vedeai fețe vesele, nu mai vedeai bucurie, ci numai lacrimi, plînsuri și suspine! SBIERA, P. 91. Cu mînile-amîndouă eu fața imi ascund Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Al vostru-i plînsul strunei mele. GOGA, P. 8. Plînsul streșinii suspină ca un cîntec de vioară Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate. TOPÎRCEANU, S. A. 40. ◊ Loc. adj. De plîns = vrednic de milă, jalnic. L-am găsit într-o stare de plîns.

plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc, regret perderea: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s’a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.

plîns m., pl. plînsete (după rîs, rîsete). Acțiunea de a plînge: copiiĭ pin plîns se liniștesc. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: se auzea un plîns de copil, niște plînsete de copil.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+râsu'-plânsu' (de ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (situație ~, S-a purtat ~.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. și peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Oprește-ți ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.

PLÎNS s. 1. lăcrimare, plîngere, plînset, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. plînset, (fam. și peior.) bîzîială, bîzîit, bîzîitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plîngere, plînset, plînsoare. (Oprește-ți ~!) 4. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 5. bocire, jelire, plîngere, (pop.) jeluială, jeluire. (~ unui mort.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PLÎNS. Subst. Plîns, plînset, plînsoare, plîngere, lăcrimare, lacrimi. Lacrimă, lăcrămioară (dim.), lăcrimea (reg.), lăcrimiță (reg.), lăcrimuță (reg.). Smiorcăială, smiorcăire, smiorcăit, smîrcîială (reg.), smîrcîit (reg.); scînceală, scîncet, scîncire, scîncit, scîncitură. Bocet, bocire, bocit, jelanie, jelire, jelit, jeluială, jeluire, lamentare, lamentație (rar), tînguială, tînguire, tînguit, vaier, văierare, văitare, văitătură, văicăreală (pop. și fam.). Suspin, suspinare, suspinat; sughiț. Adj. Plîns, cu lacrimi în ochi, plin de lacrimi, scăldat în lacrimi, înlăcrimat, lăcrimat, lăcrămos (pop.). Plîngăcios, plîngător, plîngăreț, lăcrimător (rar), lacrimogen (fig., ir. și depr.). Smiorcăit, smîrcîit (reg.), scîncitor. (Bocitor, jelitor, jeluitor, tînguios, tînguitor, văităreț, văitător. Vb. A-i da (veni) (cuiva) lacrimile (în ochi), a i se umezi ochii, a lăsa (a pune) buza, a-l podidi plînsul, a izbucni în plîns, a-l umfla (pe cineva) plînsul. A plînge, a vărsa lacrimi, a i se scălda ochii în lacrimi, a înlăcrima, a lăcrima, a da apă la șoareci, a face rachiu pisicii; plînge de sare cămașa de pe el, a plînge cu foc și pîrjol, a plînge ca o mireasă, a se umfla de plîns; a (se) smiorcăi, a smîrcîi (reg.), a plînge înăbușit, a (se) scînci; a plînge cu suspine. A-și înghiți plînsul (lacrimile). A (se) boci, a se jeli, a se jelui, a se tîngui, a se lamenta, a se văiera (reg.), a se văicări (pop. și fam.), a se văita, a se vălăcăi (reg.). V. durere, lamentare, necaz, neplăcere, tristețe.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se prăpădi de plâns expr. a plânge foarte tare.

Intrare: plâns (s.n.)
plâns2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plâns
  • plânsul
  • plânsu‑
plural
  • plânsuri
  • plânsurile
genitiv-dativ singular
  • plâns
  • plânsului
plural
  • plânsuri
  • plânsurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

plâns, plânsurisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi plânge DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.