PLĂMĂDEALĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

plămădeală sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) plom~, plum~ / Pl: ~eli / E: plămădi + -eală] 1-2 Plămadă (1-2). 3 Drojdie. 4 Maia¹. 5 Masă² pregătită în vederea fermentării. 6 Porțiune dintr-o masă² fermentată. 7 (Spc) Cantitate mică de lapte care conține fermenți și care se amestecă în lapte fiert, pentru a obține iaurt, lapte covăsit etc. 8 Macerare. 9 (Ccr) Masă macerată. 10 (Reg) Materie apătoasă care umple celulele fagurilor de albine, după trei zile de la depunerea ouălor în ele. 11 Alcătuire, structură cu aspect de amestec. 12 (Trs) Epitet dat unei persoane slabe. 13 (Pop) Boală de copii despre care se crede că este adusă de strigoi.

PLĂMĂDEALĂ, plămădeli, s. f. Amestec de făină, apă și drojdie, folosit la fermentarea aluatului; bucată de aluat dospit, folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

PLĂMĂDEALĂ ~eli f. 1) Pastă densă obținută dintr-un amestec de făină, drojdie și apă, folosită drept ferment la pregătirea aluatului. 2) Bucățică de astfel de pastă, care, după ce s-a uscat, este folosită ca drojdie; aluat. /a plămădi + suf. ~eală

plămădeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a plămădi. Țaĭcă amestecată cu făină și cu apă și care se pune apoĭ în aluat ca să dospească.

plomădeală sf vz plămădeală

plumădeală sf vz plămădeală

PLĂMADEALĂ, plămădeli, s. f. Amestec de făină, apă și drojdie, folosit la prepararea aluatului; cocă. ♦ Bucată de aluat dospit purtătoare a fermenților care fac să crească aluatul. Mirile trimite... o turtiță de plămădeală la mireasă, iar de la mireasă o femeie duce o turtiță de plămădeală la casa mirelui. SEVASTOS, N. 76.

plămădeală s. f., g.-d. art. plămădelii; pl. plămădeli

plămădeală s. f., g.-d. art. plămădelii; pl. plămădeli

plămădeală s. f., g.-d. art. plămădelii; pl. plămădeli

PLĂMĂDEALĂ s. v. macerare, macerație.

PLĂMĂDEALĂ s. 1. v. aluat. 2. drojdie, maia, plămadă. (~ pentru aluatul de cozonac.)

PLĂMĂDEALĂ s. 1. aluat, dospeală, maia, plămadă, (înv.) covăseală. (~ pentru creșterea pîinii.) 2. drojdie, maia, plămadă. (~ pentru aluatul de cozonac.)

plămădeală s. v. MACERARE. MACERAȚIE.

PLĂMĂDEALĂ, Antonie (pe numele de botez Leonida) (1926-2005, n. Stolniceni, jud. Lăpușna, Basarabia), mitropolit și om de cultură român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. și rector (1971-1974) al Institutului Teologic din București. Arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului (din 1982). Intensă activitate de refacere a lăcașurilor de cult; a întemeiat muzeul „Eminescu” din Sibiu. Lucrări privind istoria culturii și a Bisericii Ortodoxe Române („Biserica Ortodoxă Română în trecut și astăzi”, „Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților”, „Contribuții istorice privind perioada 1918-1939. Elie Miron Cristea. Documente, însemnări și corespondențe”, „Tâlcuri noi la texte vechi”). Romane („Trei ceasuri în iad”). Condamnat (1949) pentru activitate anticomunistă, a fost arestat și închis la Jilava (1954-1956) și scos din rândurile clerului până în 1968.

PLĂMĂDEALĂ, Alexandru (1888-1940, n. Chișinău), sculptor și pictor român. Prof. la Școala de Arte Plastice din Chișinău (care azi îi poartă numele). Fondator (1939) al Pinacotecii municipale din Chișinău. Sculpturi figurative, de tradiție realistă („Bustul poetului Alexei Mateevici”, „Bustul poetului Al. Donici”, „Monumentul lui Ștefan cel Mare”).