23 de definiții pentru pică (ură)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.

PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.

pi2 sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 454 / Pl: pice / E: ger Pike] 1 (Înv) Lance. 2 (Buc) Unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.

pi1 sf [At: STAMATI, D. / Pl: ? / E: ger Pike] 1 (Pop; în legătură cu verbele „a avea”, „a purta”, „a prinde”) Ură ascunsă, nemărturisită Si: ciudă, necaz, ranchiună. 2 Dușmănie împotriva cuiva Si: ciudă, necaz, ranchiună. 3 (Reg; îlpp) În ~a (cuiva) Pentru a necăji pe cineva. 4 (Îal) Pentru a-i crea neplăceri. 5 (Îal) Pentru a supăra pe cineva. 6 (Îal) Pentru a se răzbuna pe cineva.

PÍCĂ1 s. f. Ciudă, necaz, dușmănie; ură ascunsă. Așa creștea pica împotriva Sultănichii ca iarba rea și mulți îi purtau ură și-i dospeau gînd rău. DELAVRANCEA, S. 16. De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră, zice cu pică urîtul. CARAGIALE, O. II 161. N-ați văzut și n-ați aflat de viteazul Stanislav?... Numai una le spunea Și cu pică Mi-l pîra. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Loc. prep. În pica (cuiva) = în ciuda cuiva, cu intenția de a supăra pe cineva. Eu zic cucului să tacă, El se mută p-altă cracă, Cîntă hoțul de mă seacă, Tot în pica mea să facă. TEODORESCU, P. P. 345. Expr. A avea (sau a prinde) pică (pe cineva sau asupra cuiva) sau a purta pică cuiva = a avea necaz pe cineva, a purta vrăjmășie cuiva. Călugării au pică pe el, fiindcă e viclean și pizmătareț. STĂNOIU, C. I. 84. Prin această faptă Ercule ajunse și el să fie fără de moarte, ca zeii, și [Junona] prinse și mai multă pică pe dînsul. ISPIRESCU, U. 19. Soția lui Keleu prinse pică asupra mamei Demetre. ODOBESCU, S. III 283.

PÍCĂ1 s.f. Ciudă, pizmă. [< fr. pique].

PÍCĂ1 s. f. ciudă, pizmă, ranchiună. (< germ. Pike)

PÍCĂ1 f. Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pizmă; ranchiună. /cf. germ. Pike

pică f. 1. Zool. bibilică; 2. materie de bumbac cu puncte colorate (ca penele păsării). [Onomatopee].

pică f. 1. ură mare și ascunsă: are pică pe tine; 2. una din cele patru colori în jocul de cărți: damă de pică (= fr. pique).

1) *pícă f., pl. inuz. ĭ (fr. pique, cĭudă, ură, d. piquer, a împunge, d. pic, cazma, tîrnăcop, pisc. Zic și Rușiĭ píka și Sîrbiĭ pik a. î. Barb. Fam. Cĭudă, ură, animozitate: a avea, a prinde pică pe cineva.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pi3 (ură) (pop.) s. f., g.-d. art. picii (în: a avea/prinde/purta pică ș.a.)

pi1 (ură) (pop.) s. f., g.-d. art. picii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PÍCĂ s. v. animozitate, bibilică, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

PI s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)

pi s. v. ANIMOZITATE. BIBILICĂ, DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pícă (píci), s. f.1. Vîrf de lance, la jocul de cărți. – 2. Resentiment, ciudă, necaz. – Mr. pică „resentiment”. Fr. pique, sensul al doilea poate prin intermediul ngr. πίϰα și numai indirect din it. picca (Cihac, II, 254; Meyer, Neugr. St., IV, 71), ven. pica.Der. picador, s. m. (la luptele cu tauri, asistent al toreadorului), din sp. prin intermediul fr.; picant, adj. (condimentat), din fr. piquant; picher, s. m. (vînător călare; cantonier), din fr. piqueur; pichet, s. n. (țesătură de bumbac), din fr. piqué, cf. rus. piket; pichet, s. n. (joc de cărți; par, țăruș; clădire de grăniceri), din fr. piquet, it. picchetto, ultimul sens cu var. bechet, din tc., rus. beket; picheta, vb. (a marca prin picheți, a trasa), din fr. piqueter; pichetaș, s. m. (soldat de la un post de frontieră).

pică, pichirisi Conform sistemului, pică „necaz” e explicat prin fr. pigue: DU, CADE, la care de astă dată se alătură și TDR și SCriban. Dar în franțuzește pique înseamnă „ceartă superficială” și este puțin folosit, iar în românește are și valoarea de „ură” și nu face impresia unui element prea recent (vezi expresiile ca a purta pică, a avea pică etc.). Ciorănescu pornește tot de la fr. pigue, dar admite un intermediar grecesc, πίϰα. Într-adevăr, în grecește există acest cuvînt e de origine italiană: picca), cu același înțeles ca în românește, deci de aici vine pică la noi. Cu această ocazie să-mi fie îngăduit să mă refer și la verbul a se pichirisi „a se simți jignit”, pe care în BL, IV, p. 103, l-am explicat prin gr. πιϰρίζω „a amărî”, destul de diferit ca sens. Punctul de plecare just gr. πιϰάρω (din it. piccare), aor. ἐπιϰάρισα, este dat de DLR (deși, în mod curios, pentru pică, din aceeași familie, același dicționar pornește de la germ. Pike !). Forma așteptată în românește este picarisi, care, dealtfel, este atestată; pichirisi se explică, desigur, prin asimilare. În orice caz, această ipoteză mi se pare mai verosimilă decît cea propusă de Scriban: fr. piguer cu sufixul -irisi.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pícă3, píce, s.f. 1. (înv.) lance. 2. (reg.) unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.

pícă2 s.f. (reg.) 1. câță, bibilică, pichere. 2. material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii (picăi).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PÍCĂ3 (< fr.; {s} lat. pica „coțofană”) s. f. Aberație a gustului la animale, manifestată prin tendința de a consuma obiecte necomestibile. Este un simptom în unele boli datorate carențelor minerale.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

Intrare: pică (ură)
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pi
  • pica
plural
  • pici
  • picile
genitiv-dativ singular
  • pici
  • picii
plural
  • pici
  • picilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pi, picisubstantiv feminin

  • 1. popular (numai) singular Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva). DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Așa creștea pica împotriva Sultănichii ca iarba rea și mulți îi purtau ură și-i dospeau gînd rău. DELAVRANCEA, S. 16. DLRLC
    • format_quote De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră, zice cu pică urîtul. CARAGIALE, O. II 161. DLRLC
    • format_quote N-ați văzut și n-ați aflat de viteazul Stanislav?... Numai una le spunea Și cu pică Mi-l pîra. TEODORESCU, P. P. 574. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune prepozițională În pica (cuiva) = în ciuda cuiva, cu intenția de a supăra pe cineva. DLRLC
      • format_quote Eu zic cucului să tacă, El se mută p-altă cracă, Cîntă hoțul de mă seacă, Tot în pica mea să facă. TEODORESCU, P. P. 345. DLRLC
    • chat_bubble A avea (sau a prinde) pică (pe cineva sau asupra cuiva) sau a purta pică cuiva = a avea necaz pe cineva, a purta vrăjmășie cuiva. DLRLC
      • format_quote Călugării au pică pe el, fiindcă e viclean și pizmătareț. STĂNOIU, C. I. 84. DLRLC
      • format_quote Prin această faptă Ercule ajunse și el să fie fără de moarte, ca zeii, și [Junona] prinse și mai multă pică pe dînsul. ISPIRESCU, U. 19. DLRLC
      • format_quote Soția lui Keleu prinse pică asupra mamei Demetre. ODOBESCU, S. III 283. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.