pișcătură sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ri / E: pișca + -ătură] 1 Ciupitură. 2 (Pex; ccr) Semn rămas pe piele în unna unei ciupituri. 3 (Pop) Crestătură făcută la urechea animalelor domestice, în special a oilor, ca semn distinctiv, pentru identificare Si: teșitură. 4 Urmă rămasă în locul de unde s-a scos o mică parte din ceva. 5 (Fig; fam) Furt de lucruri mărunte sau în cantități mici și pe nesimțite Si: (fam) ciupeală, ciupitură, șterpeleală. 6 (Reg) Fază a lunii în care conturul ei luminos începe să descrească Si: (reg) pișcarea (3) lunii, pișcatul¹ (12) lunii. 7 (Pfm; udp „de”) Bucățică sau cantitate mică desprinsă din ceva Si: fărâmă, fărămătură. 8 (Fig; rar) Pește mic, care înoată repede Si: (reg) fâță. 9 Înțepătură de insecte. 10 (Fig) Vorbă, afirmație sarcastică Si: ironie, (fam) împunsătură. 11 (Pop; îs) ~ din iele Hemiplegie.

PIȘCĂTURĂ, pișcături, s. f. 1. Pișcare a pielii; ciupitură. Alții furișau cîte o pișcătură sau un sărut drăguțelor lor. La TDRG. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie, împunsătură. 2. Înțepătură, mușcătură (de insecte). N-au simțit mai multă durere decît de la o pișcătură de purice. SBIERA, P. 168. 3. Urmă rămasă în locul de unde s-a tăiat, s-a rupt sau s-a scos o mică parte din ceva; crestătură făcută la vîrful urechii animalelor domestice, ca semn distinctiv. [Un cal cu] o pișcătură și furculiță la urechea dreaptă. La TDRG. Pișcătură de vărsat = urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de vărsat. 4. Bucățică sau cantitate mică; fărîmă, fărîmitură. (Cu pronunțare regională) Uscat de foame, s-a repezit la chișcătura de pîne. CAMILAR, N. I 220. ◊ Fig. De n-ar fi fost decît numai o pișcătură de babă, numai cît o șchioapă de înaltă, ai fi zis că duce în circă jumătate din globul pămîntesc... Așa de mare și de rotund era ghebul din spetele ei! HOGAȘ, M. N. 79.

PIȘCĂTURĂ ~i f. 1) Senzație produsă de ceva care pișcă. Am simțit o ~. 2) Loc unde a fost pișcat cineva. ~ de țânțar. ◊ ~ de vărsat urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de variolă. 3) Parte mică desprinsă din ceva; fărâmitură. 4) fig. Vorbă care atinge amorul propriu al cuiva; vorbă care pișcă. /a pișca + suf. ~ătură

pișcătură f. 1. mușcătură: pișcătură de purici; 2. fig. înțepătură.

pișcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu pișcăriĭ: pe pelea luĭ se vedeaŭ pișcăturile puricilor. Fig. Foarte mică cantitate (ca germ. ein bisschen): o pișcătură de pîne. Fig. Vorbă pișcătoare: nu putea suferi pișcăturile luĭ.

pișcătură s. f., g.-d. art. pișcăturii; pl. pișcături

pișcătură s. f., g.-d. art. pișcăturii; pl. pișcături

pișcătură s. f., g.-d. art. pișcăturii; pl. pișcături

PIȘCĂTURĂ s. 1. v. înțepătură. 2. v. ciupitură. 3. înțepătură. (~ a vinului, a unei mâncări picante.) 4. fărâmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țâră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici o ~ de...)

PIȘCĂTURĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

PIȘCĂTURĂ s. 1. ciupitură, înțepătură. (O ~ de țînțar.) 2. ciupeală, ciupitură, pișcare. (O ~ făcută pe pielea cuiva.) 3. înțepătură. (~ a vinului, a unei mîncări picante.) 4. fărîmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)

pișcătură s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.