perifrază sf [At: MOLNAR, RET. 187/3 / V: (înv) ~as (Pl: ~asuri, ~ase) sn, (îvr) ~asis sn / Pl: ~ze / E: ngr περίφρασις, ger Periphrase, fr périphrase] 1 Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce se poate reda și printr-un singur cuvânt, cu scopul de a evita echivocul unor termeni sau de a sublinia anumite semnificații. 2 Grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic.

PERIFRAZĂ, perifraze, s. f. Formă de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se redă printr-un singur cuvînt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen propriu. V. circumlocuție. Cu mici perifraze, aceasta am arătat în articolul meu asupra criticii. GHEREA, ST. CR. II 12.

PERIFRAZĂ s.f. Exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce în mod obișnuit se redă printr-un cuvînt; circumlocuție; grup de cuvinte care înlocuiește un termen propriu. ♦ Perifrază verbală = construcție formată dintr-un verb însoțit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect. [< fr. périphrase, cf. lat., gr. periphrasis < peri – împrejur, phrasis – vorbire].

PERIFRAZĂ s. f. exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce în mod normal se redă printr-un cuvânt; circumlocuție; grup de cuvinte care înlocuiește un termen propriu. ♦ ~ verbală = construcție formată dintr-un verb însoțit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect. (< fr. périphrase, lat. periphrasis, germ. Periphrase)

PERIFRAZĂ ~e f. lingv. 1) Procedeu de înlocuire a unui cuvânt prin mai multe cuvinte care redau același sens. 2) Îmbinare de cuvinte ce substituie un termen unic. /<ngr. périphraser

perifrază f. figură de stil prin care se exprimă în mai multe vorbe ceeace s’ar putea spune cu una singură: regele animalelor în loc de leul.

*perifráză f., pl. e (vgr. periphrasis. V. frază). Ret. Ocol de vorbe, ca: „lăcustele țăriĭ” îld. Jidaniĭ. V. retorică.

perifras sn vz perifrază

perifrasis sn vz perifrază

perifrază (lingv.) (desp. -ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrazei; pl. perifraze

perifrază (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrazei; pl. perifraze

perifrază s. f. (sil. -fra-) frază

perifrază, -ze.

PERIFRAZĂ s. (livr.) circumlocuție.

PERIFRAZĂ s. (livr.) circumlocuție.

PERIFRAZĂ (CIRCUMLOCUȚIE, CIRCUMLOCUȚIUNE) s. f. (< fr. périphrase, germ. Periphrase, cf. gr. periphrasis < peri „în jurul” + phrazein „a rosti”, „a exprima” < phrasis „cuvânt”, „vorbire”, „exprimare”): grup de cuvinte care poate înlocui sau echivala un termen unic, cu același sens, pentru a evita neclaritatea. În limba română sunt considerate p. toate tipurile de locuțiuni (de aici și denumirile de p. substantivală, p. adjectivală, p. numerală, p. pronominală, p. verbală, p. adverbială, p. interjecțională, p. prepozițională și p. conjuncțională), toate tipurile de expresii verbale impersonale (p. verbale), toate structurile temporale și modale compuse din diatezele activă și reflexivă în care intră, ca elemente componente, verbele auxiliare morfologice (p. verbale), toate structurile temporale și modale ale diatezei pasive (p. verbale), toate combinațiile verbului auxiliar morfologic a fi (la imperfect și la prezent) cu alte forme verbale (de participiu, de gerunziu), cu valoare temporală de imperfect, de perfect compus și de mat mult ca perfect (p. verbale). Sunt considerate, de unii lingviști, p. verbale chiar și combinațiile ocazionale dintre verbele auxiliare de modalitate sau cele de aspect și conjunctivele, infinitivele sau participiile altor verbe. Iată câteva exemple de p.: părere de rău (regret), în floarea vârstei (tânăr, -ă), cine știe cine (cineva), câte doi, de două ori, a-și veni în fire (a se trezi), na-ți-o bună!, alături de (lângă), ca atare (deci), din cauză că (deoarece), e bine, e de dorit, e un făcut; am vorbit, mi-am amintit, m-am gândit, voi vorbi, îmi voi aminti, mă voi gândi, voi fi vorbit, îmi voi fi amintit, mă voi fi gândit, să fi vorbit, să-mi fi amintit, să mă fi gândit, aș fi vorbit, mi-aș fi amintit, m-aș fi gândit, va fi vorbind, și-ar fi amintind, s-ar fi gândind, a fi citit, a-și fi amintit, a se fi gândit; suntem ajutați, eram ajutați etc.; erau trecând („treceau”), e plecat („a plecat”), eram ajuns („ajunsesem”); pot să cânt, pot cânta, trebuie să vorbesc, trebuie vorbit, trebuie de vorbit, trebuie a vorbi, am a spune, am de spus, era să cadă, e de spus, vrea să zică, vrea a zice etc.

perifrază (gr. periphrasis, peri „în jurul” și phrasis „cuvânt”; lat. circumlocutio), figură de stil care constă în a exprima în mai multe cuvinte ceea ce s-ar putea spune (scrie) în cuvinte mai puține sau într-unul singur (I): „Capitala Franței” (Paris); „învingătorul de la Austerlitz” (Napoleon); „Astrul zilei” (soarele). Nu orice p. este figură de stil, adică are funcție poetică; însușirea ei expresivă depinde de calitatea cuvintelor și construcției cu care se analizează, se circumscrie cuvântul înlocuit. „Capitala Franței”, „Capitala României” n-au nimic deosebit ca să fie mai frumoase decât „Paris” și „București”. Și totuși o perifrază cu aceeași construcție poate fi socotită poetică dacă este una singură, ca „Orașul etern” (Roma), „Părintele istoriei” (Herodot), „Zeița înțelepciunii” (Atena). Între p. care înlocuiesc un nume propriu (de persoană, mai ales) și cele substituite unuia comun este bine să se facă o deosebire, și anume cele dintâi să se numească pronominație și numai cele din urmă p. P. metaforice au un caracter idiomatic. De aceea multe din ele, și anume cele care s-au generalizat în vorbire, au devenit locuțiuni substantivale: „părintele urbei” (Caragiale), sau verbale: „a face umbră pământului”, „a-și da sufletul” etc. Exemple de p. idiomatice nordice (din limba islandeză), care, desigur, sunt adevărate metafore gramaticalizate: „șarpele bătăliei” (sulița), „calul mării” (Saga despre Njal, 1963, p. 18). Sin. pronominație.

PERIFRAZĂ (< fr. périphrase < lat. gr. periphrasis; cf. gr. peri, în jurul și phrazein, a vorbi) Exprimarea unei idei simple prin mai multe cuvinte. Exemplu, autor de romane, în loc de romancier ; regele animalelor, în loc de leu, corabia deșertului, în loc de cămilă etc. Perifraza este folosită atît în proză, cît și în poezie. Ex. „La săvîrșirea din viață, domnița Marghioala mă recomandă iubirii și îngrijirii fiului său, Mihail Sturza...” (M. KOGĂLNICEANU, Autobiografie) „...niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului – se vedea că este cineva înăuntru...” (I.L. CARAGIALE, Nirvana) Ea mai este folosită și atunci cînd se tinde la evitarea unor termeni vulgari. Ex. „...dar deodată se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decît o persoană...” (I.L. CARAGIALE, Dl. Goe) În poezie, perifraza sau conlocuțiunea are adesea valoare metaforică. Prin perifrază se ajunge fie la ornamentarea stilului, fie la evitarea formelor comune, tocite ale exprimării. Un exemplu de perifrază îl avem în idealizarea lumii antice din poemul Venere și Madonă de M. Eminescu. Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este Lumea ce gîndea în basme și vorbea în poezie... Tot printr-o perifrază descrie V. Alecsandri moartea lui Briar, eroul din poemul Ghioaga lui Briar. Din noaptea cea fatală, Briar pe-a lui cîmpie N-a apărut. De dînsul nimic nu se mai știe...