perfidie sf [At: CALENDARIU (1794), 36/32 / A și: ~fid~ / Pl: ~ii / E: fr perfidie] 1 Caracter perfid (1) al cuiva. 2 (Ccr) Manifestare perfidă (1) a cuiva.

PERFIDIE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter care ascunde răutate, viclenie, necinste; faptă rea și vicleană. V. fățărnicie, viclenie, ipocrizie. Numai atunci a înțeles Tudor perfidia grecilor, atunci a văzut că scopul lor era să-l lase singur în contra turcilor. GHICA, S. 110. Aflînd el... că împăratul voiește a da cîrmuirea Ardealului lui Basta, se mînie foarte de înșelăciunea, nemulțumirea și perfidia împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ (Personificat) Amăgit cu promisiuni de iertare... Potcoavă se dede el însuși... în ghearele perfidiei: fu ferecat... și aruncat în temniță! HASDEU, I. V. 192.

PERFIDIE s.f. Lipsă de cinste, de loialitate; viclenie, fățărnicie, ipocrizie. ♦ Faptă perfidă. [Gen. -iei. / < fr. perfidie, lat. perfidia].

PERFIDIE s. f. caracter perfid; lipsă de loialitate, de cinste; viclenie, fățărnicie, ipocrizie. ◊ faptă perfidă. (< fr. perfidie)

PERFIDIE ~i f. 1) Caracter perfid; fățărnicie; ipocrizie; viclenie. 2) Faptă sau vorbă perfidă; fățărnicie; ipocrizie. [G.-D. perfidiei] /<fr. perfidie

perfidie f. lipsă de credință, viclenie, trădare.

*perfidíe f. (fr. perfidie) și perfídie f. (lat. perfidia). Viclenie, ascunderea relelor intențiunĭ.

perfidie s. f., art. perfidia, g.-d. art. perfidiei; pl. perfidii, art. perfidiile (desp. -di-i-)

perfidie s. f., art. perfidia, g.-d. art. perfidiei; pl. perfidii, art. perfidiile

perfidie s. f., art. perfidia, g.-d. art. perfidiei; pl. perfidii, art. perfidiile

PERFIDIE s. v. ipocrizie.

PERFIDIE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost demascată ~ lui.)

Perfidie ≠ sinceritate