perfecționare sf [At: GENILIE, G. 149/9 / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: perfecționa] 1 Îmbunătățire a calității. 2 Corectare a defectelor. 3 Acumulare de cunoștințe temeinice într-un domeniu.

PERFECȚIONARE s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei; îmbunătățire, desăvîrșire. Perfecționarea cunoștințelor profesionale.

PERFECȚIONARE s.f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei; desăvîrșire; îmbunătățire, specializare. [< perfecționa].

perfecționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționării; pl. perfecționări

perfecționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționării; pl. perfecționări

perfecționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. perfecționării; pl. perfecționări

PERFECȚIONARE s. 1. desăvârșire. (~ cuiva prin studiu.) 2. v. specializare. 3. v. sistematizare.

PERFECȚIONARE s. 1. desăvîrșire. (~ cuiva prin studiu.) 2. specializare. (Trimis la ~.) 3. modernizare, sistematizare. (~ rețelei electrice urbane.)