O definiție pentru percurs


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARCÚRGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percúre (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcurá (GHICA, A. 52) vb. I.

Intrare: percurs
percurs participiu
participiu (PT4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • percurs
  • percursul
  • percursă
  • percursa
plural
  • percurși
  • percurșii
  • percurse
  • percursele
genitiv-dativ singular
  • percurs
  • percursului
  • percurse
  • percursei
plural
  • percurși
  • percurșilor
  • percurse
  • percurselor
vocativ singular
plural

parcurge parcura percure percurge

etimologie:

  • limba franceză parcourir (după curge).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 NODEX