PENURIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penurie] – Din fr. pénurie.

penurie sfs [At: NEGULICI / A și: (înv) ~rie / Pl: ~ii / E: fr penurie, lat penuria] 1 Lipsă a unor lucruri necesare. 2 (Spc) Lipsă a mijloacelor de trai Si: mizerie, sărăcie.

PENURIE s. f. (Livr.) Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. – Din fr. pénurie.

PENURIE s. f. (Livresc) Lipsă a celor necesare traiului; sărăcie mare. Astfel vorbea bietul romîn de penuria ce roade poporul, încă denaintea groaznicului război de la 1848, într-o țară atît de mănoasă ca Ardealul. ODOBESCU, S. I 469.

PENURIE s.f. (Liv.) Lipsă a mijloacelor de existență; sărăcie, lipsă mare. [Gen. -iei. / cf. fr. pénurie, lat. penuria].

PENURIE s. f. lipsă a mijloacelor de existență; sărăcie; lipsă a unor materii prime, mijloace energetice etc. (< fr. pénurie, lat. penuria)

PENURIE f. livr. 1) Lipsă acută a unor bunuri necesare; criză. 2) Sărăcie mare; mizerie. [G.-D. penuriei] /<fr. pénurie

*penúrie f. (lat. penuria). Mare sărăcie, mare lipsă: penurie de banĭ, a trăi în penurie. V. carență, indigență.

!penurie (desp. -ri-e) s. f., art. penuria (desp. -ri-a), g.-d. penurii, art. penuriei

penurie / penurie s. f., art. penuria / penuria, g.-d. penurii / penurii, art. penuriei / penuriei

penurie s. f., art. penuria, g.-d. penurii, art. penuriei

penurie, -riei gen. a.

PENURIE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

penurie s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.