ALOCURI, ALOCURE(A) adv. 1 Prin unele locuri, ici și colo (de obiceiu întrebuințat cu pe): p’alocurea viile se mlădeau, încărcate cu ciorchini (DLVR.) ¶ 2 În altă parte, aiurea: pe ~ lucrurile se întîmplă cu totul altfel decît Ia noi [a² + locuri < loc].

pe alocuri (tempo lent) / pe-alocuri (tempo rapid) prep. + adv.

pe alocuri prep. + adv. (tempo lent)

pe alocuri

pe alocuri.

!alocuri (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alocuri loc. adv.

alocuri (pe ~) loc. adv.

pe-alocuri prep. + adv. (tempo rapid)