parturiție sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr parturition] (Liv) Naștere (1).

PARTURIȚIE s.f. (Liv.) Naștere. [Gen. -iei. / < fr. parturition, cf. lat. parturitio].

PARTURIȚIE s. f. (med.) naștere. (< fr. parturition, lat. parturitio)

parturiție (desp. -ți-e) s. f., art. parturiția (desp. -ți-a), g.-d. art. parturiției; pl. parturiții, art. parturițiile (desp. -ți-i-)

parturiție (-ți-e) s. f., art. parturiția (-ți-a), g.-d. art. parturiției; pl. parturiții, art. parturițiile (-ți-i-)

parturiție s. f. (sil. -ți-e), art. parturiția (sil. -ți-a), g.-d. art. parturiției; pl. parturiții, art. parturițiile (sil. -ți-i-)

PARTURIȚIE s. 1. naștere. 2. v. fătare.

PARTURIȚIE s. naștere, procreare, procreație, (înv. și pop.) zămislire, (pop.) facere, născare, (înv. și reg.) născut, (înv.) născătură. (După ~ copilului.)

PARTURÍȚIE (< fr.; șat. parturitio, de la parturire „a naște”) s. f. (MED.) Actul nașterii puilor, la sfârșitul perioadei de gestație.