partnic, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/22 / V: ~rnic / Pl: ~ici, ~ice / E: parte + -nic] (Înv) 1 smf Părtaș. 2 smf Fiecare dintre persoanele care aparțin unei grupări, unei colectivități etc. 3 smf Fiecare dintre cei care sunt adepții unei idei, ai unei credințe etc. 4 a Parțial. 5 a (Înv; îs) Product ~ Produs parțial. 6 a Particular.

PARTNIC, -Ă, partnici, -e, adj. (Învechit) Propriu, personal, particular. Dolgorucii priveau mai mult la partnicul lor interes, decît... la al patriei. NEGRUZZI, S. II 145.

PARTNIC, -Ă, partnici, -ce, adj. (Înv.) Propriu, personal. ♦ (Substantivat, m.) Părtaș. – Din parte + suf. -nic.

PARTNIC s.m. 1. (Mold., Ban.) Părtaș. A: Să să facă partnie patimilor despuitoriului nostru. DOSOFTEI, VS. C: Partnik. Particeps. AC, 358. 2. (Mold.) Adept, partizan. Iară nu numai cu treacerea ... Dachii să fie apucat o parte din limba românească (precum Zamoschie leahul și alalți aceștii păreri parnici vîntureazâ). CANTEMIR. HR. Variante: parnic (CANTEMIR, HR.). Etimologie: parte + suf. -nic.

pártnic, -ă s. și adj. (d. parte cu sufixu -nic). Vechĭ. Părtaș, participant, tovarăș. Părtinitor. V. părtnicie.

parnic², ~ă smf vz partnic

PARNIC s. m. v. partnic.

PARTNIC adj. v. individual, particular, parțial, personal, propriu.

partnic adj. v. INDIVIDUAL. PARTICULAR. PARȚIAL. PERSONAL. PROPRIU.