paraclis sn [At: PARACLIS (1639), 244 / V: (îvr) ~les / Pl: ~e, ~uri / E: slv параклисъ, ngr παραχλήσιον] 1-2 (Bisericuță sau) capelă construită de obicei alături de o biserică mai mare sau în interiorul unei clădiri. 3 (Bis) Slujbă religioasă oficiată în cinstea Fecioarei Maria sau a unui sfânt. 4 (Bis) Rugăciune închinată Fecioarei Maria sau unui sfânt, citită sau cântată la un paraclis (3). 5 (Pex) Carte care cuprinde paraclisuri (3-4). 6 (Reg) Sfeștanie.

PARACLÍS, paraclise, s. n. 1. Capelă construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri etc. 2. (În religia creștină ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfânt; rugăciunea închinată unuia dintre aceștia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugăciuni. [Pl. și: paraclisuri] – Din sl. paraklisŭ.

paraclis n. 1. capelă ortodoxă; 2. rugăciune spre a invoca ajutorul divin într’o casă: a alergat cu acatiste și paraclise pela biserici GHICA. [De origină slavo-greacă].

paraclís n., pl. urĭ și e (ngr. parakklisi și par- ek- klisi, d. vgr. pará, lîngă, și ekklesia, adunare, biserică [d. kaléo, chem]; vsl. paraklisŭ. V. clisiarh, eclesiast, singlit). Capelă, biserică mică alipită unuĭ cimitir, uneĭ comunitățĭ, uneĭ cazarme, uneĭ școale. Serviciŭ divin făcut p. o casă, o familie, un mort. V. parastas, panahidă.

PARACLÍS s. (BIS.) 1. v. capelă. 2. (înv.) oratoriu. (~ într-un palat.)

PARACLIS s. (BIS.) 1. capelă. (~ într-un cimitir.) 2. (înv.) oratoriu. (~ într-un palat.)