19 definiții pentru păgân (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

păgân, ~ă [At: PSALT. HUR. 7r/22 / Pl: ~i, ~e / E: ml paganus] 1-2 smf, a (Persoană) care se închină la zei sau la idoli Vz idolatru, politeist, (îvr) păgânean. 3-4 smf, a (Îoc creștin) (Persoană) care este de altă religie decât cea creștină. 5 smf (Spc) Musulman. 6 sm (Csc) Păgânătate. 7 a Care aparține unei religii politeiste sau cultului idolilor Si: (îvr) păgânatic. 8 a Care se referă la o astfel de religie. 9 a (Pex) Care aparține civilizației antice greco-romane. 10 a (Pex) Care se referă la Antichitatea precreștină. 11 a Care aparține unei alte religii decât cea creștină. 12 a Care aparține păgânilor (1). 13 a Care se referă la păgâni (1). 14 a (Prc) Turcesc. 15 a (Fig) Care se referă la elemente ale naturii, viețuitoare, ce nu pot primi religia creștină. 16 a (Pex; îoc spiritual, sufletesc) Trupesc. 17-18 smf, a (Persoană) care este de altă confesiune creștină decât cea ortodoxă. 19-20 smf, a (Persoană) care se abate de la dogmele unei religii, în special de la dogmele religiei creștine Vz eretic, schismatic. 21-22 smf, a (Persoană) care nu are nici o credință religioasă Vz ateu. 23-24 smf (Prt) Persoană care (nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine și) are o atitudine insultătoare față de ele. 25-26 smf, a (Om) lipsit de pietate, de smerenie, de evlavie. 27-28 smf, a (Pex) (Om) nemilos, crud, nelegiuit. 29 smf (Reg) Ucigaș. 30 a Cumplit. 31-32 av, a (În mod) înverșunat. 33-34 av, a (În mod) pătimaș. 35 a (Fig) Vrăjmaș.

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie decât cea creștină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparține unei religii politeiste sau cultului civilizației antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 4. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

PĂGÂN ~i m. 1) Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (în concepția credincioșilor creștini) Persoană de altă credință. 3) Persoană care nu ține nici de o credință. 4) Om rău la suflet. /<lat. paganus

păgân m. 1. cel ce adoră mai mulți zei; 2. epitet aplicat de popor neamurilor necreștine (Turci, Ovrei) sau neortodoxe (Armeni, Litfani, Nemți, Unguri): 3. fig. om crud și nelegiuit: inimi rele de păgâni AL. [Lat. PAGANUS, sătean (locuitorii dela țară sustrăgându-se influenței creștinismului triumfător în orașe: de unde sensul religios de necreștin sau idolatru)]. ║ a. 1. relativ la cultul idolilor: religiune păgână; 2. adorator de zei falși: popoare păgâne; 3. fig. cumplit: căci te iubeam cu ochi păgâni și plini de suferinți EM.

PĂGÎ́N, -Ă, păgîni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se închină zeilor sau idolilor (v. idolatru); (învechit, în opoziție cu creștin) persoană care este de altă religie decît cea creștină (în special turc mahomedan). În vremea cea veche, veche de tot, oamenii se închinau la idoli, erau păgîni. ISPIRESCU, U. 3. Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia noastră a să cadă de iznoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. Nevestică mîndrulică. Cum creștinii ai urît Și păgîn ai îndrăgit? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ◊ (Adjectival) Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O. I 148. Sărmanii! bine s-au luptat cu lifta cea păgînă. ALECSANDRI, P. A. 207. ♦ (Popular) Persoană care nu are nici o religie, care nu crede în dumnezeu (v. ateu) sau n-a primit botezul. Tata nu era religios. Cînd venea preotul cu zi-ntîiul, o lua spre fundul curții, iar mama îi spunea în glumă, după plecarea popii, că e păgîn. PAS, Z. I 232. E obiceiul să se boteze mai curînd cîteodată copiii ca să nu moară păgîni. CĂLINESCU, E. 46. De ce zici că-i păgîn, măicuță Evlampie?Mă copile, nu l-am văzut niciodată la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 284. 2. Fig. Om rău la suflet, crud, neomenos. Se grăbește, păgînul, a da sfoară în țară că te-a prins cu mîna în sac; te așterne prin gazete. te batjocurește cum îi vine la gură. ODOBESCU, S. III 147. Să m-apuc de haiducie, Să iau calea codrilor, Să țin urma hoților... Ca să scap sărmana țară De păgîni și de povară. ANT. LIT. POP. 65. ♦ (Adjectival) Pătimaș, sălbatic, cumplit. Sufletul Veronicăi era chemat și ispitit de glasurile văii... de păgîna dragoste pe care o cîntau păsărelele și cavalele ciobănești. GALACTION, O. I 320. Și-arabul în genunchi plecat Sărută sîngele-nchegat Pe ochii-nțepeniți, Se-ntoarce-apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîni. COȘBUC, P. I 114. Căci te iubeam cu ochi păgîni și plini de suferinți. EMINESCU, O. I 192.

păgî́n, -ă s. (lat. pagânus, sătean, nemilitar, civil; it. pagano, fr. payen, païen, pg. pagão. Milites Christi eraŭ „ostașiĭ luĭ Hristos, creștiniĭ”, ĭar ceĭlalțĭ eraŭ păgîni, necredincĭoșĭ. V. peizaj și pogan). Infidel, necredincĭos, adorator de dumnezeŭ fals orĭ de idolĭ: un păgîn. Fig. Nelegĭuit, fără religiune, răŭ la suflet. – Ca adj. se zice numaĭ păgînesc, ca creștinesc, românesc. Decĭ templu păgînesc, nu păgân. corectată

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

păgân adj. m., s. m., pl. păgâni; adj. f., s. f. păgână, pl. păgâne

păgân s. m., adj. m., pl. păgâni; f. sg. păgână, g.-d. art. păgânei, pl. păgâne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PĂGÂN s., adj. v. ateu, eretic, liber-cugetător, necredincios, schismatic.

PĂGÂN s. v. mahomedan, musulman.

PĂGÂN adj., s. (BIS.) 1. adj., s. idolatru, politeist, (înv.) idoloslugaș, idoloslujebnic. (Popoarele ~ antice.) 2. adj. păgânesc. (Credințe ~.) 3. adj. necredincios, (înv. și reg.) pogan, (înv.) agarinesc, proclet, viclean. (Persoane creștine și persoane ~.) 4. s. necredincios, (înv.) agarean, viclean. (Un ~ hulit de creștini.)

PĂGÎN adj., s. (BIS.) 1. adj., s. idolatru, politeist, (înv.) idoloslugaș, idoloslujebnic. (Popoarele ~ antice.) 2. adj. păgînesc. (Credințe ~.) 3. adj. necredincios, (înv. și reg.) pogan, (înv.) agarinesc, proclet, viclean. (Persoane creștine și persoane ~.) 4. s. necredincios, (înv.) agarean, viclean. (Un ~ hulit de creștini.)

păgîn s., adj. v. ATEU. ERETIC. LIBER-CUGETĂTOR. NECREDINCIOS. SCHISMATIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

păgîn (-ni), s. m. – Necredincios. – Mr. pîngîn, megl. păngǫn. Lat. paganus (Diez, I, 300; Pușcariu 1244; Candrea-Dens., 1308; REW 6141), cf. alb. pëgërë (Philippide, II, 649), it., sp. pagano, prov., cat. pagá, fr. païen, port. pagao. Pentru semantism, cf. J. Zeiller, Paganus, Fribourg 1917. Uzul adj. este înv. E dubletul lui pogîn (var. pogan), adj. (păgîn; ticălos) din sl. poganu (bg., sb., slov., ceh., pol., rus. pogan), care, la rîndul lui, provine din lat. (E oarecum posibil ca sl. să provină din rom., căci un intermediar mgr. trebuie exclus, cf. Miklosich, Etym. Wb., 254 și Vasmer, Gr., 119). Cuvînt rom. nu poate proveni din sl. (cum pretindeau Miklosich, Slaw. Elem., 36 și Cihac, II, 237). Der. păgînitate, s. f. (păgînism; ticăloșie); păgînație, s. f. (înv., păgînism); păgînesc, adj. (de păgîn); păgînește, adv. (ca păgînii); păgîni, vb. refl. (a îmbrățișa păgînismul); păgînie, s. f. (stare de păgîn); păgînime, s. f. (adunătură de păgîni); păgînism, s. f. (credință păgînă); împăgîna, vb. refl. (a îmbrățișa păgînismul). Cf. pîngări.

Intrare: păgân (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păgân
  • păgânul
  • păgânu‑
plural
  • păgâni
  • păgânii
genitiv-dativ singular
  • păgân
  • păgânului
plural
  • păgâni
  • păgânilor
vocativ singular
  • păgânule
  • păgâne
plural
  • păgânilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

păgân, păgânisubstantiv masculin
păgâ, păgânesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care se închină zeilor sau idolilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: idolatru
    • format_quote În vremea cea veche, veche de tot, oamenii se închinau la idoli, erau păgîni. ISPIRESCU, U. 3. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Nume dat de creștini celor care sunt de altă religie. DEX '09 DLRLC
      antonime: creștin
      • 1.1.1. prin restricție Mahomedan, musulman, turc. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia noastră a să cadă de iznoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. DLRLC
        • format_quote Nevestică mîndrulică, Cum creștinii ai urît Și păgîn ai îndrăgit? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. DLRLC
  • 2. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul. DEX '09 DLRLC
    sinonime: ateu
    • format_quote Tata nu era religios. Cînd venea preotul cu zi-ntîiul, o lua spre fundul curții, iar mama îi spunea în glumă, după plecarea popii, că e păgîn. PAS, Z. I 232. DLRLC
    • format_quote E obiceiul să se boteze mai curînd cîteodată copiii ca să nu moară păgîni. CĂLINESCU, E. 46. DLRLC
    • format_quote De ce zici că-i păgîn, măicuță Evlampie? – Mă copile, nu l-am văzut niciodată la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 284. DLRLC
  • 3. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine). DEX '09 DEX '98
    sinonime: eretic
  • 4. figurat Om rău la suflet, crud, nemilos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se grăbește, păgînul, a da sfoară în țară că te-a prins cu mîna în sac; te așterne prin gazete. te batjocurește cum îi vine la gură. ODOBESCU, S. III 147. DLRLC
    • format_quote Să m-apuc de haiducie, Să iau calea codrilor, Să țin urma hoților... Ca să scap sărmana țară De păgîni și de povară. ANT. LIT. POP. 65. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.