7 definiții pentru pănură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

PẮNURĂ ~i f. 1) Țesătură groasă de casă (din lână albă) din care se confecționau hainele țărănești; aba; dimie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [G.-D. pănurii] /<lat. paenula

pắnură f., pl. ĭ (lat. páenula, manta de călătorie, chepeneag, ca și suman, care înseamnă și „un fel de postav”. V. telon. Cp. cu pătură). Ban. Trans. Mold. Postav grosolan din care se fac sumane, pantalonĭ, lăvicere ș. a. V. aba.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pănură s. f., g.-d. art. pănurii; pl. pănuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂNURĂ s. v. categorie, fel, gen, material, pânză, soi, stofă, teapă, țesătură.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pănúră (pănúri), s. f. – Aba, dimie. Lat. paenŭla „mantie”, din gr. φαινόλης (Scriban). Der. din lat. *pannŭla, dim. al lui pannus (Pușcariu 1255; Tiktin) sau din lat. pinnŭla „pană mică” (Candrea-Dens., 1317), pare mai puțin probabilă, cf. Graur, BL, V, 108 și REW 6514.

Intrare: pănură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pănu
  • pănura
plural
  • pănuri
  • pănurile
genitiv-dativ singular
  • pănuri
  • pănurii
plural
  • pănuri
  • pănurilor
vocativ singular
plural