păsa¹ [At: PSALT. 54 / Pzi: păs, 2 peși, 3 pasă / Cj: să pese / Par: păsat, (reg) păsut / E: ml pensare] 1 vi (Îvp) A cântări sau a atârna greu. 2 vi (Îvp) A se lăsa greu peste ceva Si: a apăsa. 3 viu (Ccd) A suporta cu greutate un lucru sau o situație, a-i fi sau a-i cădea greu cuiva. 4 viu (Ccd) A-i pricinui cuiva neplăceri. 5 viu (Ccd; udp „de”) A simți o neliniște, o grijă supărătoare pentru ceva. 6 viu (Ccd; udp „de”) A nu rămâne indiferent la ceva. 7 viu (Ccd; udp „de”) A se îngrijora de ceva. 8-9 viu (Reg) A simți o durere (fizică) Si: a durea.

PĂSA¹, pers. 3 pasă, vb. I. Intranz. 1. (Cu dativul, mai ales în construcții negative sau interogative retorice) A simți o neliniște, grijă, supărare; a se îngrijora; a avea grijă de... Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea? COȘBUC, R. I 153. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I 187. Nici mie nu-mi pasă de-ți pasă sau de nu-ți pasă.I ALECSANDRI, T. I 93. Și tu bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? – Mîndră, de nu ți-ar păsa, Acum nu m-ai întreba! JARNÍK-BÎRSEANU, 229. 2. A-i cădea, a-i atîrna (cuiva) greu. Cam pe urma tuturor, Vine Jița. smedioară: Pasă-i capul de parale, Urechiuși De cerceluși Și gîtul de mărgeluși. TEODORESCU, P. P. 54. – Formă gramaticală: prez. conj. să-mi pese (RETEGANUL, P. II 9, ISPIRESCU, L. 34).

A PĂSA¹ pers. 3 pasă intranz. (de obicei în construcții negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se neliniști; a se îngrijora. /<lat. pensare

păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].

1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.

2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.

pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite].

4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas’ de zi o vorbă, pas’ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas’ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.

2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes, pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).

păsa³ (a-i ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. [îmi etc.] pasă; conj. prez. 3 sg. să [îmi/să-mi] pese; ger. păsându-mi

păsa¹ (a ~) (a încerca; a îndrăzni) (pop.) vb., imper. 2 sg. afirm. pasă/pas’ (numai + de/să + vb.: Pas’ de pricepe/să pricepi.)

păsa¹ (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pasă; conj. prez. 3 sg. să pese

păsa (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pasă; conj. prez. 3 sg. pese

PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)

PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a (se) interesa, a (se) sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)

a păsa În ER, p. 124-126, am discutat originea și sensurile verbului a păsa. La cele spuse acolo trebuie adăugat că a păsa ajunge să însemne și „a fi greu”, „a fi împovărat”: pésă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și gîtul de mărgeluși (Teodorescu, PP, p. 54).

Ce-ți pasă ție, chip de lut, dacă-oi fi eu sau altul? – două versuri din Luceafărul de Mihail Eminescu, devenite o expresie cunoscută. Versurile le rostește Hiperion (Luceafărul) cînd o vede pe iubita visurilor sale în brațele altuia. Expresia se folosește, în genere, la adresa persoanelor nestatornice, schimbătoare. LIT.

A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva.

NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe!