PĂSTORIT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

păstorit sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: păstori] Ocupație de păstor (1) Si: păstorie, păstorire.

PĂSTORIT s. n. Ocupația, profesiunea de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

PĂSTORIT s. n. Ocupația păstorului. Păstoritul, ocupație răspîndită din vremuri străvechi în Dacia în epoca migrațiunii popoarelor, a fost îmbrățișată de o populație și mai numeroasă decît înainte. E. ROM. 1954, nr. 4, 18.

PĂSTORIT n. 1) Creștere a vitelor (în special a oilor) prin întreținere la pășune. 2) Ocupație de păstor. /v. a păstori

păstorit n. îndeletnicirea păstorului.

păstorít n. (d. a păstori). Ocupațiunea de păstor: a trăi din păstorit.

păstorit s. n.

păstorit s. n.

păstorit s. n.

PĂSTORIT s. v. oierit.

PĂSTORIT s. ciobănie, oierit, păstorie, (rar) oierie, păstorire, (înv. și reg.) păcurărie, (reg.) păcurărit. (Se ocupă cu ~.)

păstorit, s.n. – Ocupația, profesiunea de păstor: „Adevărata ocupație a maramureșeanului, aceea fără de care i-ar fi imposibil să trăiască și de care se leagă toată viața lui, cu durerile și deziluziile, cu vraja și frumusețile ei, ocupația pe care a moștenit-o de la părinți și va lăsa-o urmașilor, ocupația care s-a născut din însăși porunca pământului pe care trăiește este creșterea vitelor, păstoritul” (Georgeoni, 1936: 15). – Din păstori (DEX, MDA).

păstorit, s.n. – Ocupația, profesiunea de păstor: „Adevărata ocupație a maramureșeanului, aceea fără de care i-ar fi imposibil să trăiască și de care se leagă toată viața lui, cu durerile și deziluziile, cu vraja și frumusețile ei, ocupația pe care a moștenit-o de la părinți și va lăsa-o urmașilor, ocupația care s-a născut din însăși porunca pământului pe care trăiește este creșterea vitelor, păstoritul” (Georgeoni 1936: 15). – Din păstor (< lat. pastor) + -it.