părăsire sf [At: PSALT. HUR. 28^r/3 / Pl: ~ri / E: părăsi] 1 Despărțire, lăsând la voia întâmplării, cu dezinteres Si: părăsiciune (1), părăsință (1), părăsitură (1). 2 (Ccr; rar) Lucru abandonat, dat uitării, nefolositor Si: părăsiciune (2), părăsință (2), părăsitură (2). 3 Stare a persoanei, a locului etc. care a fost părăsit Si: părăsiciune (3), părăsință (3), părăsitură (3). 4 (Pex) Singurătate. 5 (Pex) Părăginire. 6-7 (Îljv) În ~ (În mod) uitat. 8-9 (Îal) (În mod) izolat. 10 Despărțire de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (6), părăsință (6), părăsitură (6). 11 Lăsare la bunul plac al cuiva Si: părăsiciune (7), părăsință (7), părăsitură (7). 12 Debarasare de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (8), părăsință (8), părăsitură (8). 13 Lăsare a cuiva sau a ceva, de bună voie sau silit de împrejurări, plecând în altă parte Si: părăsiciune (9), părăsință (9), părăsitură (9). 14 Plecare de lângă cineva, ducându-se mai încolo Si: părăsiciune (10), părăsință (10), părăsitură (10). 15 Omitere din cercul interesului sau preocupărilor Si: părăsiciune (11), părăsință (11), părăsitură (11). 16 Respingere a unei idei Si: părăsiciune (12), părăsință (12), părăsitură (12). 17 Încetare a unei activități Si: părăsiciune (13), părăsință (13), părăsitură (13). 18 (Înv) Înlăturare.

PĂRĂSIRE s. f. 1. Acțiunea de a părăsi; lăsare, abandonare. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. REBREANU, R. I 232. Pe Abu-Hasan mai mult l-a mîhnit părăsirea din partea prietenilor decît îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, P. 121. 2. Starea celui părăsit; p. ext. singurătate, izolare, pustiu. O mare părăsire bătea pe deasupra cîmpiei ca un vînt, și o mare tăcere. DUMITRIU, B. F. 15. ◊ Loc. adv. În părăsire = abandonat, părăsit. Voia să se ducă... la moșia din ținutul Tecuciului rămasă în părăsire. SADOVEANU, M. 178. Pe lîngă Neapol am de știre Că e un cuib între verdeață, Eu l-am văzut în părăsire. MACEDONSKI, O. I 67. De sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Se văd cîrduri de copile. ALECSANDRI, P. P. 229.

PĂRĂSIRE f. Stare a celui părăsit. /v. a părăsi

părăsire f. 1. acțiunea de a părăsi: părăsirea studiilor; 2. starea celui părăsit: rămâi în părăsire cu ai tăi străini AL.

părăsíre f. Acțiunea de a părăsi: părăsirea patriiĭ, studiilor, cîmpuluĭ de luptă, vĭețiĭ, uneĭ ideĭ. Starea omuluĭ saŭ lucruluĭ părăsit, uĭtat, ruinat: a rămînea, a zăcea în părăsire. Părăsire de sine, abnegațiune.

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

PĂRĂSIRE s. 1. v. abandon. 2. v. evacuare. 3. v. paragină.

PĂRĂSIRE s. 1. abandon, abandonare. (~ familiei.) 2. evacuare. (~ unui oraș de către trupele inamice.) 3. paragină, părăginire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.)

PĂRĂSIREA AERONAVEI ansamblul manevrelor executate de un parașutist în vederea lansării cu parașuta sau a personalului navigant (după caz a pasagerilor în caz de pericol iminent. Părăsirea aeronavei diferă de la un tip de aeronavă la altul).