PÂRLEA s. m. (Pop.; în expr.) Ține-te (sau tunde-o, întinde-o) pârleo! sau să te cam mai duci pârlea! ori du-te pârlii! = aleargă cât poți de tare (ca să n-o pățești); pleacă! să nu te mai văd! – Din pârli (derivat regresiv).

pârlea sma [At: POLIZU / V: (reg) păr~ / G-D: ~ei, ~lii / Vc: ~eo / E: pârli + -ea] 1 (Fam) Persoană înșelată, escrocată. 2 (Pfm; îe) Ține-te (sau să te ții, să te păzești) ~eo! Bagă de seamă, aleargă cât te țin puterile să n-o pățești! 3 (Pfm; îae) Pe aici ți-e drumul! 4 (Îe) Întinde-o (la drum) (sau tunde-o), ~eo! Pleacă imediat! 5 (Reg) Om cu forțe fizice și morale epuizate. 6 (Reg) Om sărac. 7 (Rar) Om care se ține de pungășii, de potlogării Si: potlogar, pungaș, șarlatan. 8 (Fam; euf) Drac. 9 (Îe) A se duce ~lii A pleca departe fără gând sau posibilitate de întoarcere. 10 (Îae) A pleca încotro îl duc pașii, în lumea largă. 11 (Îae) A dispărea fără urmă.

PÂRLEA s. m. (În expr.) Ține-te (sau tunde-o, întinde-o) pârleo! sau să te cam mai duci pârlea! ori du-te pârlii! = aleargă cât poți de tare (ca să n-o pățești); pleacă! să nu te mai văd! – Din pârli (derivat regresiv).

PÂRLEA m.: Să te ții (sau ține-te, întin- de-o) pârleo! pleacă imediat; șterge-o. /v. a pârli

pârlea m. 1. cel pârlit; 2. prăpădenie, naiba: du-te pârlii; să te ții pârleo! (să nu te rupi), a fugi din răsputeri. (Abstras din pârli].

părlea sma vz pârlea^[1]

PÎRLEA s. m. sg. art. (În expr.) Ține-te (sau tunde-o, întinde-o), pîrleo sau să te cam mai duci pîrlea = șterge-o, ia-ți tălpășița, cară-te; pe-aici ți-e drumul. Cînd inima e spre rele, apoi... să te mai ții, pîrleo, că nu-și mai vine în voie. DELAVRANCEA, H. T. 129. Abia mă arătam înaintea vrăjmașului și să te ții, pîrleo! îi șfîrîia călcîiele dinaintea feții mele. ISPIRESCU, L. 13. Du-te pîrlii = du-te pe pustii, du-te naibii; pleacă, să nu te mai văd. Du-te pîrlii! că doar n-am să-ți toc la ureche pînă mîne. ALECSANDRI, T. I 110.

Pârlea-Vodă m. porecla lui Alexandru Mavrocordat, sub domnia căruia, în 1783, un pârjol mistui o parte a Iașilor.

pîrlea (ea dift.) m., gen. al Pîrliĭ saŭ al luĭ Pîrlea (d. pîrlesc). Epitet glumeț unuĭa care pîrlește (incendiază saŭ fură). Pîrlea-Vodă, porecla luĭ Alexandru Mavrocordatu, supt care (1783) a ars o parte a Ĭașilor. Fam. Du-te Pîrliĭ, du-te draculuĭ. Ține-te, Pîrleo, 1. ține-te, pînză (să nu te rupĭ), fă-țĭ curaj, 2. ține-te la fugă (tunde-o, șterge-o), fugĭ cît poțĭ!

pârlea (pop.) s. m., g.-d. pârlii, voc. pârleo (numai în expr.)

!pârlea (pop., numai în expr.) s. m., g.-d. pârlii, voc. pârleo

!Pârlea (nume de persoană) s. propriu m., g.-d. lui Pârlea, voc. Pârlea/Pârleo

Pârlea s. pr. m., g.-d. art. lui Pârlea

pârlea s. m., g.-d. art. pârlei/pârlii, voc. pârleo

PÂRLEA s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, escroc, hoț, impostor, încornoratul, înșelător, naiba, necuratul, pungaș, satană, șarlatan, șnapan, tartor.

pîrlea s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ESCROC. HOȚ. IMPOSTOR. ÎNCORNORATUL. ÎNȘELĂTOR. NAIBA. NECURATUL. PUNGAȘ. SATANĂ. ȘARLATAN. ȘNAPAN. TARTOR.

pârlea s.m. art. (reg.) 1. persoană înșelată, escrocată. 2. om sărac, amărât, pârlit. 3. pungaș, potlogar, șarlatan. 4. (pop. și fam.) diavolul.