oușor sn [At: ISPIRESCU, L. 396 / P: o-u~ / Pl: ~oare / E: ou + -ușor] 1-6 (Șhp) Ou (2-3, 19) (mic) Si: ouleț (1-6), ouț (1-6). 7 (Pop; îs) ~ul genunchiului Ou (27). 8 (Pop; îs) ~ piciorului Ou (28). 9 (Reg) Uvulă. 10 (Reg; îe) A-i cădea (cuiva) ~ul A răguși. 11 (Reg; lpl; îs) Fasole ~oare Soi de fasole cu bobul rotund. 12 Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguiețe, roșii și pline cu semințe (Streptopus amplexifolius).

OUȘOR, oușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui o u (1). Din oușoare iese atunci o larvă transparentă ca sticla. C. PETRESCU, C. V. 193. Cuiburile lor sînt foarte curat clădite și oușoarele lor frumos colorate albastru sau verde. ODOBESCU, S. III 27. 2. Plantă erbacee cu frunze ovale, fără codiță, cu flori albe-verzui și fructe de forma unor boabe lunguiețe, roșii, pline cu numeroase semințe (Streptopus amplexifolius ).

OUȘOR ~oare n. (diminutiv de la ou) 1) ~orul piciorului os rotund la încheietura labei piciorului cu partea de jos a femurului. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, dispuse pe lujer în formă de guler și cu fructe capsule, de culoare roșie. [Sil. o-u-] /ou + suf. ~ușor

oușor (desp. o-u-) s. n., pl. oușoare

oușor s. n., pl. oușoare

oușor s. n., pl. oușoare

OUȘOR s. ouleț.

OUȘOR s. v. luetă, omușor, uvulă.

OUȘOR s. ouleț, (reg.) ouț.

oușor s. v. LUETĂ. OMUȘOR. UVULĂ.

OUȘORU 1. Masiv deluros în partea de N a Subcarpaților Vrancei, alcătuit predominant din pietrișuri. Alt. max.: 753 m (vf. Oușoru). Nod hidrografic. 2. Vârf în SE m-ților Suhard (Carpații Orientali) care domină spre S depr. Dornelor printr-un abrupt de c. 600 m. Alt.: 1.639 m.

STREPTOPUS Michx., STREPTOPUS, OUȘOR, fam. Liliaceae, Gen originar din partea continentală a emisferei nordice. 7 specii, erbacee, perene, înalte. Frunze întregi, cocrdat-ovate, pe o tulpină undulată. Flori (periant campanulat, stamine intercalate la bază în axa, frunzei), 1 sau 2 pe fiecare ramură. Fruct, bacă cu un număr mare de semințe, lunguiețe, albastre sau roșii.