9 definiții pentru organo
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
organo- [At: DN3 / V: organi- / E: fr, it organo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) organ2. 3-4 (Referitor la) organism.
ORGANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) organ”, „organism”. [Var. organi-. / < fr., it. organo-, cf. gr. organon].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORGANO- elem. organ2(o)-.
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ORGAN2(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
organi- ec vz organo-
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORGANI- v. organo-.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ORGANO- „organ, organic, organism”. ◊ gr. organon „instrument, organ” > fr. organo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. organo-. □ ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariția, diferențierea și evoluția istorică a organelor vegetale sau animale; ~fil (v. -fil1), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau țesuturi; ~filie (v. -filie3), s. f., filogenie a organelor; ~filogeneză (v. filo-2, v. -geneză), s. f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Care intră în compoziția substanțelor organice. 2. Care s-a format sub acțiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compușilor organici. 4. Care produce organe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., organogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor animalelor și vegetalelor. 2. Morfologia externă a organelor; ~ide (v. -id), s. f. pl., părți din protoplasma celulei, care îndeplinesc anumite funcțiuni; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Substanță) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. adj., Care afectează organele de simț. 3. adj., Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simț; ~lit (v. -lit1), s. n., rocă sedimentară de origine organică; ~logie (v. -logie1), s. f., studiu științific al organelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală a organelor, însoțită de leziuni; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a unui organ anormal; ~plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a organelor în funcție de anumite criterii și caractere; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui organ; ~trofic (v. -trofic), adj., care se hrănește cu substanțe organice; ~trop (v. -trop), adj., care se fixează pe anumite țesuturi organice; sin. organotropi; ~tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., capacitate a unor agenți patogeni de a infecta anumite organe ale gazdei; sin. organotropism.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
organo pleno (plenum organum) (loc. lat., abl.) (it. il ripieno, organo pieno; engl. full organ; germ. volles Werk), termen ce desemnează, în muzica barocă*, o sumă selectivă de registre (II), principale și mixturi (1), precum și pe locțiitorii acestora (în poziții egale cu acelea pe care le înlocuiesc); registrele de aliquote (3) cu terțe*, septime* și none*, nu intră în componența clasicului o. cu tutti*-ul orgilor* (fr. grand jeu*) construite în sec. 19 (orgile de tip orch.), ce cuprinde totalitatea registrelor, imitând timbrurile* orch.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ORGAN-, v. ORGANO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție a unei porțiuni de organ; ~onimie (v. -onimie), s. f., nomenclatura organelor corpului.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
organoelement de compunere, prefix
- 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) organ”, „organism”. DN
etimologie:
- organo- DN