12 definiții pentru orbi (vb.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

orbi [At: CORESI, EV. 468 / V: (îvr) ur~ / Pzi: ~besc / E: orb2] 1 vi A deveni orb2 (1). 2 vt A face pe cineva să-și piardă vederea Si: (îvr) a orbici. 3 vt A scoate cuiva ochii. 4 (Pop; îe) Nici cât (sau măcar) să ~bești un șoarece (chior) Foarte puțin. 5 (Îae) Deloc. 6 vt (D. lumină sau d. obiecte strălucitoare) A tulbura vederea. 7 vt (Pan) A acoperi. 8 vt (Pan) A înăbuși. 9 vt (Fig) A face pe cineva să-și piardă rațiunea Si: a zăpăci. 10 vt (Fig) A împiedica pe cineva să judece obiectiv. 11 vt (Fig) A înșela. 12 vt A uimi.

ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2.

ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2.

ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb, a-și pierde vederea. Dă-mi-i mie ochii negri. Căci de noaptea lor cea dulce vecinie n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. ◊ (În metafore și comparații) Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134. 2. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă vederea, a scoate (cuiva) ochii. Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnindu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ (Prin exagerare, despre lumină sau despre un obiect strălucitor) A tulbura vederea, a lua ochii. Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131. 3. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile clar, a-l face să nu mai judece obiectiv. V. zăpăci. Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. ♦ A înșela (pe cineva), a arunca praf în ochii cuiva. Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.

A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb

orbì v. 1. a face orb; 2. a lua ochii: o lumină ce te orbește; 3. fig. a scoate din minți: să nu te orbească laudele; 4. a pierde vederea, a deveni orb.

orbésc v. tr. (d. orb). Fac orb: împăratu Vasile Bulgaroctonu pus să se orbească 80,000 de Bulgarĭ. Fac să nu vadă bine: era o lumină de te orbea. Fig. Furia-l orbise. V. intr. Devin orb: Milton a orbit la bătrîneță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă

orbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. orbeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina m-a ~.)

Intrare: orbi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orbi
  • orbire
  • orbit
  • orbitu‑
  • orbind
  • orbindu‑
singular plural
  • orbește
  • orbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orbesc
(să)
  • orbesc
  • orbeam
  • orbii
  • orbisem
a II-a (tu)
  • orbești
(să)
  • orbești
  • orbeai
  • orbiși
  • orbiseși
a III-a (el, ea)
  • orbește
(să)
  • orbească
  • orbea
  • orbi
  • orbise
plural I (noi)
  • orbim
(să)
  • orbim
  • orbeam
  • orbirăm
  • orbiserăm
  • orbisem
a II-a (voi)
  • orbiți
(să)
  • orbiți
  • orbeați
  • orbirăți
  • orbiserăți
  • orbiseți
a III-a (ei, ele)
  • orbesc
(să)
  • orbească
  • orbeau
  • orbi
  • orbiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orbi (vb.)

  • 1. intranzitiv A deveni orb, a-și pierde vederea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Dă-mi-i mie ochii negri... Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155.
      surse: DLRLC
    • metaforic Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340.
        surse: DLRLC
      • Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. expresie (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin.
        surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: deloc
    • 1.2. tranzitiv A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275.
        surse: DLRLC
      • Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123.
      surse: DLRLC
    • Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103.
      surse: DLRLC
    • Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A înșela, a amăgi pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: amăgi minți înșela (amăgi) un exemplu
      exemple
      • Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • orb
    surse: DEX '09 DEX '98