orbete^2[1] sm vz vrăbete

ORBÉTE ², orbeți, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, asemănător cu cîrtița, care trăiește sub pămînt și se hrănește cu rădăcini (Spalax hungaricus); țîncul-pămîntului.

ORBÉTE ~ m. Mamifer rozător subteran asemănător cu cârtița; țâncul-pământului. /orb + suf. ~et

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb² + suf. -eț.

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.

orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.

orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s’a făcut orbete, din al căruĭ plural s’a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.

orbéte (animal) s. m., pl. orbéți

orbéte (zool.) s. m., pl. orbéți

ORBÉTE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) cățelul-pământului, (reg.) grivan, porcuț, șuiță, tocăniță, țâncul-pământului, (Munt. și Transilv.) sobol, șomâc.

ORBETE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) cățelul-pămîntului, (reg.) grivan, porcuț, șuiță, tocăniță, țîncul-pămîntului, (Munt. și Transilv.) sobol, șomîc.

ORBÉȚ s. v. cârtiță, sobol.

orbeț s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

ORBÉTE (< orb) s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul Spalax), reprezentat în România prin două specii, orbetele mare (S. microphthalmus) și orbetele mic (S. leucodon); (pop.) cățelul-pământului sau țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în Pod. Transilvaniei.