15 definiții pentru orbete (zool.) orbeț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

orbete2[1] sm vz vrăbete

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

ORBÉTE s. m. v. orbeț.

ORBÉTE s. m. v. orbeț.

ORBÉTE 2, orbeți, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, asemănător cu cîrtița, care trăiește sub pămînt și se hrănește cu rădăcini (Spalax hungaricus); țîncul-pămîntului.

ORBÉTE ~ m. Mamifer rozător subteran asemănător cu cârtița; țâncul-pământului. /orb + suf. ~et

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț.

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.

orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.

orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s’a făcut orbete, din al căruĭ plural s’a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbéte (animal) s. m., pl. orbéți

orbéte (zool.) s. m., pl. orbéți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÉTE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) cățelul-pământului, (reg.) grivan, porcuț, șuiță, tocăniță, țâncul-pământului, (Munt. și Transilv.) sobol, șomâc.

ORBETE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) cățelul-pămîntului, (reg.) grivan, porcuț, șuiță, tocăniță, țîncul-pămîntului, (Munt. și Transilv.) sobol, șomîc.

ORBÉȚ s. v. cârtiță, sobol.

orbeț s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ORBÉTE (< orb) s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul Spalax), reprezentat în România prin două specii, orbetele mare (S. microphthalmus) și orbetele mic (S. leucodon); (pop.) cățelul-pământului sau țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în Pod. Transilvaniei.

Intrare: orbete (zool.)
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbete
  • orbetele
plural
  • orbeți
  • orbeții
genitiv-dativ singular
  • orbete
  • orbetelui
plural
  • orbeți
  • orbeților
vocativ singular
  • orbete
plural
  • orbeților
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbeț
  • orbețul
  • orbețu‑
plural
  • orbeți
  • orbeții
genitiv-dativ singular
  • orbeț
  • orbețului
plural
  • orbeți
  • orbeților
vocativ singular
  • orbețule
  • orbețe
plural
  • orbeților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orbete (zool.) orbeț

etimologie:

  • Orb + sufix -eț.
    surse: DEX '09