22 de definiții pentru onomatopee

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONOMATOPEE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée.

onomatopee sf [At: IBRĂILEANU, S. L. 179 / V: (rar) ~eu sn / Pl: ~, (rar) ~ei / E: fr onomatopée] Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunetele din natură.

ONOMATOPEE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e.Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.

ONOMATOPEE, onomatopee, s. f. Cuvînt care prin elementele lui sonore imită sunete din natură, forma fiind determinată de conținut. Cuvîntul «cuc» este o onomatopee pentru că imită strigătul păsării pe care o denumește.Interjecțiile sînt cuvinte apropiate de onomatopee. GRAUR, F. E. 166.

ONOMATOPEE s.f. Cuvînt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. [Pron. -pe-e, pl. invar. / < fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma – nume, poiein – a face].

ONOMATOPEE s. f. cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. (< fr. onomatopée)

ONOMATOPEE f. lingv. Cuvânt care, prin forma lui sonoră, imită sunete sau zgomote din natură; cuvânt imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopée

onomatopee f. formarea unei vorbe după sunetul imitativ al lucrului reprezentat, ca: bubue, dârdăe, sforăe, etc.

*onomatopéĭe f., pl. (vgr. onomatopoiĭa, d. ónoma, onómatos, nume, și poiéo, fac; lat. onomatopoeia, it. -péa și -péja. V. epo-, melo- și prosopo-peĭe). Formarea unuĭ cuvînt după sunetu cu care izbește urechea (armonie imitativă), cum face, de ex., vîntu cînd vîjîĭe, flacăra cînd pîlpîĭe, steagu cînd fîlfîĭe, ușa cînd scîrțîĭe (care vin de la sunetele naturale vîj, pîl, fîl, scîrț). Pin ext. Cuvînt format pin armonie imitativă: vîj, pîl, fîl, scîrț îs onomatopeĭ saŭ imitative.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

onomatopee s. f., art. onomatopeea, g.-d. art. onomatopeei; pl. onomatopee

onomatopee s. f., art. onomatopeea, g.-d. art. onomatopeei; pl. onomatopee

onomatopee s. f., art. onomatopeea, g.-d. art. onomatopeei; pl. onomatopee

onomatopee, -peea a., -peei gen. a.; -pei.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ONOMATOPEE s. (LINGV.) cuvânt imitativ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ONOMATOPEE s. f. (< fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma „nume” + poiein „a face”) cuvânt care prin elementele sale sonore imită cu aproximație un sunet sau un zgomot din natură, cuvânt imitativ. Astfel: cucu!, cucurigu!, cotcodac!, pitpalac!, muu!, bee!, ham!; poc!, zdup!, pleosc!, zdranc! etc. O. formează o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor din limba română (v. interjecție).

onomatopee (gr. onomatopoiia, din onoma „nume” și poiein „a face”), figură prin care se sugerează imaginea auditivă a unei acțiuni, cu ajutorul unor sunete cu timbru imitativ, din alcătuirea cuvântului (P): „Haid, săriți, flăcăi, ce sfântul! Dați cu toți tropotitura, Tot mai scurt și trop!” (G. Coșbuc) Funcția poetică a o. o dă în primul rând puterea de sugestie auditivă și cinestetică, făcând ca plasticitatea obiectului evocat să se intensifice prin reprezentarea vie a aspectului vizual și a mișcării.

ONOMATOPEE (< fr. onomatopée < gr. onomatopoia ; cf. gr. onoma, onomatos, nume și poiein, a face) Cuvînt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură, adică e alcătuit pe baza unei armonii imitative. Se pot distinge onomatopee interjecționale (svîrr, bîldîbîc, trosc), verbale (a pocni, a trosni, a tropăi) sau substantivale (foșnet, fîșîit, pocnet). În poezie, din folosirea onomatopeii rezultă exprimare onomatopeică sau vers onomatopeic. Ex. Și-adînc din bubuitul frînt Al bulgărilor de pămînt, Vorbea un glas, un cîntec sfînt, (G. COȘBUC, Moartea lui Fulger) Apoi un corn apucă și buciumă în vînt Deodată se aude un tropot de pămînt Un tropot de copite, potop ropotitor. (V. ALECSANDRI, Dan, căpitan de plai)

ONOMATO- „cuvînt, nume”. ◊ gr. onoma, atos „nume, denumire” > fr. onomato-, germ. id., it. id. > rom. onomato-.~logie (v. -logie1), s. f., totalitate a numelor proprii dintr-o limbă; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare obsesivă pentru cuvinte și nume proprii; ~pee (v. -pee), s. f., cuvînt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete și zgomote.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ONOMATOPÉE (< fr.; {s} gr. onomatopoia „creare de cuvinte”) s. f. (LINGV.) 1. Cuvânt sau grup de cuvinte care imită sunete din natură, exclamații reflexive ale oamenilor, zgomote produse de unele obiecte etc. 2. Mod de creare a unor cuvinte care sugerează prin imitare fonetică, faptul (obiectul) denumit, în general sunete și zgomote din natură (ex. bubuie, vâjâie, tic-tac etc.). ♦ Cuvânt astfel creat; cuvânt imitativ.

Intrare: onomatopee
onomatopee1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F142)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomatopee
  • onomatopeea
plural
  • onomatopee
  • onomatopeele
genitiv-dativ singular
  • onomatopee
  • onomatopeei
plural
  • onomatopee
  • onomatopeelor
vocativ singular
plural
onomatopee2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F143)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomatopee
  • onomatopeea
plural
  • onomatopei
  • onomatopeile
genitiv-dativ singular
  • onomatopei
  • onomatopeii
plural
  • onomatopei
  • onomatopeilor
vocativ singular
plural
onomatopeu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

onomatopee, onomatopeesubstantiv feminin

  • 1. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cuvântul «cuc» este o onomatopee pentru că imită strigătul păsării pe care o denumește. DLRLC
    • format_quote Interjecțiile sînt cuvinte apropiate de onomatopee. GRAUR, F. E. 166. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.