onomastic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 123 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr onomastique] 1 a Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. 2 a (Îs) Zi ~ă Zi în care cineva își serbează numele. 3 sf (Gmț; lpl) Ani. 4 sf Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii. 5 sf Totalitate a numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. Si: onomatologie.

ONOMASTIC, -Ă, onomastici, -e, adj. Privitor la nume de persoane. Calendar onomastic. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. O onomastică e un eveniment. important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449. Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.

ONOMASTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].

ONOMASTIC, -Ă I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

onomastic a. 1. de nume personal: zi onomastică; 2. de nume proprii: vocabular onomastic.

*onomástic, -ă adj. (vgr. onomastikós, d. onomázo, numesc, ónoma, nume. V. omonim). Relativ la numele propriĭ; vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez): Româniĭ sărbează zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. onomastică, pl. onomastice

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. onomastică, pl. onomastice

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. sg. onomastică, pl. onomastice

ONOMASTIC, -Ă adj. (< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume, onomasia – nume specific): în sintagma nume onomastic (v.).